Traficul realizat pe canalele navigabile în luna august 2009 a fost de 1,65 milioane de tone capacitate, cu 41,9% mai mic față de luna august a anului 2008, cånd traficul ajungea la 2,84 milioane de tone capacitate, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).
Volumul de minereuri de fier și fier vechi tranzitat pe canale a fost de 263.000 tone de marfă, un volum mic raportat la plan, deoarece s-a realizat numai 53% din acesta. Cauza principală o reprezintă diminuarea substanțială a traficului de minereuri pe canalele romånești către Combinatul Siderurgic de la Galați. Potrivit directorului general al Administrației Canalelor Navigabile (ACN), Ilie Valentin Zeicu, este de așteptat o reluare a traficului de minereu de fier pe Canalul Dunăre-Marea Neagră către Combinatul Siderurgic Galați începånd cu a doua jumătate a lunii septembrie.
„Cei de la ArcelorMittal Galați sunt de multă vreme în negocieri cu operatorul portuar Comvex. Nu știu despre ce cantități este vorba, dar după jumătatea lunii se așteaptă o reluare a traficului“, a declarat Zeicu, pentru „Curentul“.
ArcelorMittal Galați a schimbat ruta tradițională de aprovizionare cu materie primă a combinatului, Constanța-Canalul Dunăre-Marea Neagră, pe ruta Burgas-Canalul Bîstroe. Potrivit autorităților din zona portuară Constanța, ArcelorMittal plătește dublu pentru a ocoli terminalul Comvex, Portul Constanța și Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Consiliul Concurenței a declanșat deja o investigație la ArcelorMittal Galați, avånd ca obiect posibila încălcare Legii concurenței.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















