Home Economic-Financiar Senatul amana din nou discutiile privind Registrul Comertului

Senatul amana din nou discutiile privind Registrul Comertului

DISTRIBUIŢI

Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a sedintei de ieri a Comisiei juridice din Senat – analiza Ordonantei 129/2002 privind transferul Registrului Comertului din patrimoniul Camerelor de Comert in administrarea Ministerului Justitiei – a fost amanat din nou, pentru sedinta care va avea loc peste doua saptamani. Membrii comisiei au motivat aceasta amanare prin faptul ca -va trebui sa se poarte discutii in comun cu Comisia economica a Senatului, respectivele doua comisii urmand sa intocmeasca un raport comun in chestiunea Registrului-, ne-a declarat presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Mihail M. Vlasov, care a participat la sedinta comisiei senatoriale. Intre timp, liderii Camerelor teritoriale au solicitat si o intalnire cu presedintele Romaniei, in care va fi abordata aceeasi problema a patrimoniului Registrului. Iar intre Ministerul Justitiei si institutiile camerale -nu se mai pot semna protocoale (privind personalul, baza de date si bunurile din dotarea ORC), deoarece termenul-limita pentru incheierea acestora a expirat pe 25 decembrie 2002-, a mai precizat presedintele CCIR.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.