Home Economic-Financiar Sistemul unic pentru apeluri de urgenta a fost blocat

Sistemul unic pentru apeluri de urgenta a fost blocat

DISTRIBUIŢI

Ministrul comunicatiilor, Dan Nica, va propune azi guvernului un set de masuri care sa asigure, in regim de urgenta, conditiile pentru punerea in functiune a sistemului national unic de apeluri de urgenta 112 pana in iunie 2003, pentru Bucuresti, Valea Prahovei si litoralul romanesc. Acest demers anuntat chiar de Dan Nica survine dupa decizia de reziliere a contractului incheiat de MCTI cu firma Romanian Public Saftey (RPS) privind punerea in functiune a sistemului 112. Desfiintarea contractului are drept cauza neindeplinirea de catre consortiul canadian a obligatiilor asumate prin contract. -Conform clauzelor, aceasta atrage desfiintarea contractului, urmand ca Romanian Public Saftey sa fie notificat in acest sens-, se arata intr-un comunicat al MCTI. Printre obligatiile asumate de consortiul canadian a carui oferta a fost acceptata de minister in septembrie 2001, se numara instalarea sistemului national in termen de 12 luni, efectuarea unei investitii de 42,5 milioane de dolari, precum si asigurarea tehnologiei de varf si calificarea personalului din tara in vederea implementarii, operarii si intretinerii sistemului. Surse din sectorul comunicatiilor ne-au precizat ca RPS nu a respectat clauza contractuala ce prevedea virarea banilor intr-un interval de sase luni, lucru ce a atras rezilierea contractului.

Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta reprezinta o componenta importanta a obligatiilor serviciului universal fiind prevazut si in una din directivele pentru politica sectorului comunicatiilor din acquis-ul UE. Rolul acestuia este de a permite preluarea si transmiterea catre serviciile solicitate (politie pompieri, salvare ) a apelurilor de urgenta.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.