Home Economic-Financiar Spraevaluarea terenurilor umflă prețul locuințelor

Spraevaluarea terenurilor umflă prețul locuințelor

DISTRIBUIŢI

Companiile din domeniul imobiliar consideră că terenurile sunt încă prea scumpe și spun că scăderea prețurilor acestora ar fi singura soluție ca dezvoltatorii să vândă mai ieftin proprietățile imobiliare, în special locuințele, unde marjele de profit sunt în prezent de 10-15%.
"În condițiile actuale ale pieței a porni de la costuri pentru stabilirea prețurilor de vânzare a locuințelor este o abordare greșită. Trebuie să pornim de la prețurile la care se pot vinde locuințele, iar piața ne poate da acest indicator. Trebuie apoi să mergem la costul de construcție și cel al terenurilor. Terenurile sunt încă scumpe, cel puțin pentru dezvoltările rezidențiale mari. Au scăzut, dar nu au ajuns acolo unde trebuie să ajungă", a declarat ieri, Bogdan Cernescu, directorul general al Erste Group Immorent, la un seminar pe teme imobiliare.
În opinia sa, prețul terenului pentru locuințe nu trebuie să fie mai mare de 100 de euro pe un punct de CUT (coeficient de utilizate a terenului, care în cazul locuințelor este de 3-3,5) pentru ca proiectele să ajungă la costuri de construcție rezonabile.
Legat de legislație, Cernescu a precizat că marea problemă a dezvoltatorilor o reprezintă obligativitatea de a construi locuri de parcare.
"Legea te obligă să faci locuri de parcare. Pune o povară în plus pe dezvoltatori, afectându-le astfel rentabilitatea. În concluzie, principalii parametrii care afectează sectorul rezidențial sunt piața și prețul la care se pot vinde locuințele, prețul terenului și legislația", a precizat Cernescu.
La rândul său, Daniel Fuchs, directorul general al companiei de consultanță în sectorul imobiliar Spiegelfeld, a arătat că pe de altă parte prețurile de vânzare a locuințelor din România sunt nejustificat de mari, în mare parte din cauza costului terenurilor.
"Singurul cost care poate fi redus în vederea scăderii prețului de vânzare a locuințelor este cel cu terenul, care se situează încă la niveluri foarte mari", a spus Fuchs.
Potrivit unei prezentări a firmei de construcții Consola Grup, în prezent prețul terenului pentru dezvoltări rezidențiale ajunge la 600 de euro pe metru pătrat în centrul Bucureștiului, la care se adaugă un cost de construcție de circa 450 de euro pe metru pătrat și alte costuri asociate. Astfel, pentru locuințele construite în zone centrale din București, costul total ajunge la 739 de euro/mp și sunt vândute cu 950 de euro pe metru pătrat.
În cazul ansamblurilor construite la periferie, prețul de vânzare este de 770 de euro pe metru pătrat, având în vedere un cost total al construcției de 573,7 euro/mp, din care 200 euro/mp reprezintă terenul, iar 420 de euro costul de construcție. În ambele cazuri, dezvoltatorul obține un profit de 30%.
"Este exagerat un profit de 30% în aceste timpuri, cel mult profitul ajunge la 10-15%, iar dacă ai 20% ești fericit. De marjă de 30%, se vorbea în 2004-2007", a mai spus Fuchs.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.