Strategia mineritului se bazeaza pe investitii de 10.000 miliarde de lei

Strategia de dezvoltare a industriei miniere, in urmatorii patru ani, prevede un necesar de investitii pentru rentabilizarea si eficientizarea acestui sector de circa 10.000 miliarde de lei.

Programul ce prevede principalele directii de dezvoltare ale industriei miniere in perioada 2001-2004, pe baza actiunilor prevazute in programul Guvernului, a fost analizat de deputatii din Comisia de Industrie. Elaborarea strategiei sectorului minier, precum si a noilor programe de restructurare a companiilor si societatilor nationale din domeniu a cuprins masuri de crestere a eficientei in exploatare si reducerea pierderilor din activitatea de baza cu 20% anual, pana in 2004, si diminuarea efortului financiar de la bugetul de stat, prin scaderea subventiilor cu 10% pe an, in conditiile in care se asigura sursele financiare pentru modernizare si retehnologizare. Principalele obiective ale strategiei vizeaza modernizarea si retehnologizarea capacitatilor de productie ce au perspective de viabilizare pe termen mediu, externalizarea din companii a unor activitati colaterale de prestari servicii si organizarea lor in societati comerciale independente, constituirea unor societati comerciale cu personalitate juridica, prin desprinderea unor structuri de tipul filialelor sau sucursalelor miniere. Strategia traseaza directiile, in sensul reducerii aportului financiar al statului, prin integrarea graduala a productiei de carbune cu cea de energie electrica, precum si a privatizarii activitatii minelor si carierelor cu investitori straini.

Cheltuieli uriase de productie

In sectorul minereurilor neferoase, cel mai putin eficient pe ansamblul intregii industrii miniere, se prevede reducerea esalonata a activitatii in functie de nivelul cheltuielilor inregistrate la 1.000 de lei productie marfa. Tendinta este justificata de slabele rezultate inregistrate de-a lungul anilor de societatile ce exploateaza zacamintele de minereuri neferoase. In ciuda programelor de restructurare aplicate celor vizand reducerea costurilor din activitatea de exploatare a companiile cu activitate de extractie a minereurilor neferoase sunt inca departe de parametrii optimi de eficienta. Anul trecut spre exemplu, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva a avut cheltuieli de 3.500 de lei la 1.000 de lei productie marfa, urmand ca in acest an sa ajunga la 2.600 de lei la 1.000 de lei productie marfa. Desi cu rezultate ceva mai bune, dar inca departe de orice performanta economica, societatea Remin Baia Mare inregistreaza un nivel al cheltuielilor de 2.400 de lei la 1.000 de lei productie marfa. Specialistii din domeniu justifica ineficienta celor doua companii de extractie si prin slaba calitate a zacamintelor, caracterizate de o concentratie redusa de minereuri. Continuarea subventionarii extractiei de minereruri neferoase se justifica datorita pietei de desfacere asigurate. Astfel, in urma analizelor efectuate de specialisti, s-a evidentiat tendinta clara de revigorare a uzinelor de profil si, implicit, de crestere a cererii de produse miniere neferoase. Evaluarile arata ca, fata de cererea beneficiarilor din industria metalelor neferoase, unitatile miniere pot asigura in medie 37% pentru concentratele de cupru, 40% pentru concentratele de plumb si 60% pentru cele de zinc.

Programe de modernizare

In cazul productiei de carbune – dimensionata astfel incat sa acopere integral solicitarile sectorului energetic – se prevede o crestere usoara de la 32,5 milioane de tone in 2001 la 33,5 milioane de tone in 2004. De asemenea, se are in vedere realizarea unei rezerve strategice de sase milioane tone carbune. Spre deosebire de activitatea de extractie a minereurilor neferoase, cea de extractie a carbunelui presupune cheltuieli mult mai mici la mia de lei productie marfa. Astfel, cheltuielile maxime pentru 1.000 de lei productie marfa in cazul extractiei de carbune sunt de 1.700 de lei. Din intreaga productie de carbune, numai 15-20% este subventionata (cazul Companiei Nationale a Huilei si Societatii Nationale a Carbunelui Ploiesti), restul reprezentand productia Companiei Nationale a Lignitului Oltenia, care lucreaza in conditii de eficienta si, deci, nu beneficiaza de subventii.

Intreaga strategie este cladita pe ideea realizarii unor ample programe de modernizare si retehnologizare in industria miniera, in scopul rentabilizarii activitatii de exploatare. Evident, in conditiile in care nu vor fi alocate fondurile necesare derularii acestor programe, ritmul prevazut de diminuare a subventiilor si alocatiilor de la buget va fi mult incetinit. Situatia financiara a companiilor din industria miniera – ce au acumulat un volum total al obligatiilor financiare de aproape 25.000 miliarde de lei – impune in mod cert o regandire a evolutiei capacitatilor din acest sector, in principal a indicatorilor economici pe care aceste unitati trebuie sa-i realizeze. Strategia de rentabilizare a industriei miniere nu poate avea sorti de izbanda decat daca statul aloca sume pentru modernizare si retehnologizare. Or, daca tinem de cont de faptul ca, deja, in primul an al strategiei 2001, fondurile asigurate de bugetul de stat pentru investitii nu au reprezentat decat circa 12% din necesar (333 miliarde de lei fata de un necesar de investitii de 2.700 miliarde de lei), s-ar putea ca tintele propuse sa fie atinse abia peste opt ani. Chiar daca, asa cum sustin oficialii, se doreste implicarea investitorilor straini, evolutiile din ultimii ani au aratat cu claritate ca aceasta industrie nu beneficiaza de un grad de atractivitate ridicat. Mai mult, nici faptul ca unitatile din sector au o piata de desfacere asigurata nu le ajuta prea mult, deoarece, pe de o parte, nu incaseaza in totalitate contravaloarea marfii livrate si, pe de alta parte, pentru ca preturile de vanzare, in cazul carbunelui, sunt mentinute in limite reduse.