Ministrul Finanațelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, ieri, că măsura privind reducerea tuturor salariilor cu 25% nu se va aplica la companiile cu capital de stat. „La companiile care sunt cu capital de stat se va aplica un alt sistem și se lucrează acum la un proiect de lege. Această reducere cu 25% a tuturor salariilor din companiile de stat nu va fi aplicată“, a spus Vlădescu.
În schimb, Vlădescu a precizat că toți angajații care activează în justiție vor fi afectați de această măsură.
Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat că în ședința de Guvern de duminică s-a stabilit ca reprezentanții Ministerelor Muncii, Finanțelor și Justiției să găsească o formulă de act normativ care să permită reducerea salariilor din companiile și regiile cu capital de stat. „La ședința de Guvern, s-a stabilit ca Ministerul Finanțelor, împreună cu Ministerul Muncii și Ministerul Justiției să găsească o formă de act normativ până miercuri, care să permită ca și salariile din întreprinderile și regiile cu capital de stat să poată să fie reduse cu 25%“, a declarat ministrul Muncii. El a precizat, la întrebarea unui jurnalist, că acest act normativ va viza inclusiv companiile CFR și Tarom.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















