Oamenii care au muncit și au contribuit trebuie să-și primească regulat, în mod decent, pensiile, dar dacă sistemele de salarizare și de pensii nu vor fi reformate, peste zece ani într-adevăr nu vor mai putea fi plătite pensiile, a declarat, miercuri, la postul public de radio, Mihai Tănăsescu, reprezentantul Romåniei la FMI. O problemă de fond este cea sustenabilității sistemului de pensii pe termen lung pentru că, după cum o arată statisticile, populația scade, numărul contribuabililor la sistemul de pensii și la bugetul de stat se diminuează, iar cel al pensionarilor crește, a explicat Mihai Tănăsescu. El a arătat că, în momentul de față, „toate cheltuielile cu salariile în sistemul public au ajuns la aproape 10% din averea națională – este o situație neîntålnită nicăieri în lume“.
După părerea sa, acum este absolut necesară „o restructurare a cheltuielilor publice, o revizuire a lor, în sensul reorientării lor către segmente producătoare de valoare adăugată – investiții publice în infrastructura rutieră, în sănătate, în educație“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















