
Țăranii își vor putea vinde în continuare produsele în piețe pe baza certificatului de producător fără să fie nevoiți să se înregistreze la Registrul Comerțului, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, la postul public de radio.
„Cei care vånd în piețe pot vinde în continuare pe baza certificatului de producător. Ordonanța 44/2008, care a creat mari discuții în ultima vreme, cu obligativitatea sau neobligativitatea celor care vånd în piețe să se înregistreze la Registrul Comerțului, viza numai obligativitatea celor care erau înregistrați ca persoane fizice autorizate la comune, în baza vechii Legi 300/2004. Data de 25 aprilie viza termenul pånă la care ei aveau posibilitatea să-și facă acest schimb din forma veche în forma nouă. În schimb, cei care vånd produse în piețe, pe baza certificatului de producător, în baza Hotărårii de Guvern 661/2001, pot continua să practice această activitate“, a explicat Dumitru.
Totodată, comerțul ocazional cu produse agricole este exceptat de la obligativitatea deținerii aparatelor de marcat electronice fiscale.
„Referitor la afirmațiile privind obligativitatea deținerii de case de marcat de către producătorii agricoli care își vånd produsele în piețe, tårguri, oboare, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, este exceptat de la obligativitatea deținerii aparatelor de marcat electronice fiscale comerțul ocazional cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali în piețe, tårguri, oboare sau alte locuri publice autorizate“, a arătat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat nu va desfășura în perioada imediat următoare controale în piețe pentru a verifica dacă micii producători sunt înregistrați legal, întrucåt se așteaptă ca ordonanța care obligă la acest lucru să fie modificată.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















