Home Economic-Financiar Taxa pe autostrada Comarnic-Brașov va fi de un euro

Taxa pe autostrada Comarnic-Brașov va fi de un euro

DISTRIBUIŢI

Taxa de utilizare a tronsonului Comarnic-Brașov va fi, în primul an de folosire a segmentului de autostradă, de circa un euro pentru fiecare autoturism, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
Nivelul taxei va fi fixat de piață și, dacă acesta va fi prea mare, șoferii vor folosi DN1, a afirmat Berceanu. „Nu putem ști cât va fi taxa în anul 26 de utilizare. Eu nici nu cred că voi mai fi atunci și deci nu mă va mai pasiona acest subiect“, a spus el. Cuantumul taxei anunțat de Berceanu este mai mic decât cel vehiculat până în prezent, de 1,7 – 1,8 euro pe mașină.
Berceanu a semnat ieri, împreună cu președintele grupului francez Vinci și un reprezentant al companiei elene Aktor, contractul de concesiune, pe 30 de ani, pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov, proiectul urmând să fie finalizat până în ianuarie 2014.
Proiectul este primul contract din România de construcție prin concesiune a unui tronson de autostradă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.