Acasă Economic-Financiar Topul romanilor bogati si controversati

Topul romanilor bogati si controversati

DISTRIBUIȚI

Averile celor mai bogati romani au fost pana acum doar intuite si nu intotdeauna prea aproape de realitate. Revista -Capital- a reusit, pentru prima data, sa le faca publice, realizand topul -100 cei mai bogati romani-, dupa modelul celebrelor clasamente Forbes. Inca departe de precizia acestora din urma, in parte si datorita unor dificultati de calcul pe care anumite cazuri, specifice Romaniei, le creeaza, topul averilor romanesti include personalitati controversate, oameni de afaceri cunoscuti mai mult pentru datoriile imense la stat sau la furnizori, pentru -tunuri- financiare sau intortocheate relatii cu sfera guvernamentala, dar si oameni care prin modul in care si-au construit bogatia au sanse sa schimbe mentalitatea asocierii imediate a banilor multi cu furtul si inselaciunea. Revista -Capital- nu si-a propus insa, potrivit redactorului-sef Andrea Rosca, sa faca -politia afacerilor-, nici sa faca treaba Fiscului, calculandu-le impozitele neplatite, ci doar sa dezvaluie dimensiunea averilor, identificandu-le posesorii.

Potrivit topului, cel mai bogat om din Romania este Iosif Constantin Dragan, actionarul majoritar al grupului de companii ButanGas, cu o avere estimata la 700-900 milioane de dolari. In varsta de 85 de ani, stabilit in Italia din 1941 si casatorit cu fiica generalului Gusa, Dragan detine in Romania posturile de televiziune si de radio Europa Nova, tipografii, edituri si publicatii, precum si o multime de proprietati in strainatate. Locul doi este ocupat de Ion Tiriac, averea sa fiind estimata la 600-700 milioane de dolari.

Pe locul trei, cu 500-600 milioane de dolari, se claseaza fratii Ioan si Viorel Micula, proprietarii unui adevarat imperiu al apelor minerale si bauturilor racoritoare, dar si permanenti clienti ai Finantelor la reesalonari si stergeri de penalitati pentru datoriile la buget. Pozitia imediat urmatoare este ocupata de alti frati – Paunescu – cu afaceri in turism, mass-media, dar si in alte domenii, al caror nume ramane inca legat de cateva faimoase falimente bancare. Pe locul cinci, cu 400-500 milioane de dolari, figureaza poate cel mai controversat om de afaceri roman: Sorin Ovidiu Vintu. Dupa prabusirea Fondului National de Investitii, al carui -parinte- a fost, Vintu a renuntat la afacerile din tara, preferand sa le transforme in lichiditati si sa le transfere in strainatate. In clasamentul -Capital- il urmeaza imediat patronul InterAgro – Ioan Niculae – care a acumulat datorii uriase la stat cu mai multe din firmele din holding-ul pe care l-a construit.

Din topul primilor bogati ai tarii nu lipsesc Fahti Taher, fratii Cristescu, Ovidiu Tender, Viorel Catarama, Gigi Becali, Dan Fisher ori Corneliu Iacobov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.