Trei sferturi dintre consumatorii romåni au un nivel redus de înțelegere a chestiunilor legate de finanțele personale și de administrarea acestora, dar peste 90% dintre aceștia intenționează să își dezvolte cunoștințele și abilitățile legate de gestionarea banilor, potrivit unui studiu ING.
Studiul a fost realizat în zece țări, respectiv Olanda, Belgia, Spania, Romånia, Polonia, SUA, Mexic, India, Coreea și Japonia.
Testul de inteligență financiară – „FQ test“ – a inclus întrebări axate pe patru direcții: viitorul financiar, aspecte financiare legate de gospodărie, economisire și investiții. În funcție de numărul răspunsurilor corecte, respondenții au fost încadrați în patru profile: neștiutor, începător, mediu și avansat.
Rezultatele arată că, din råndul celor zece țări incluse în studiu, consumatorii romåni au unul dintre cele mai reduse niveluri de cunoștințe și abilități financiare. Astfel, într-un clasament realizat în funcție de ponderea profilelor „mediu“ și „avansat“, japonezii (cu 44%), indienii (40%) și coreenii (37%) sunt printre cei mai informați cu privire la chestiunile legate de bani. La polul opus se situează consumatorii spanioli (cu 24%), romåni (23%) și mexicani (19%).
În ceea ce-i privește pe romåni, 69% au un nivel redus de cunoștințe financiare (încadråndu-se în profilul „începători“), procent sensibil peste media globală, de 63%.
Această categorie de consumatori înțelege elementele de bază legate de administrarea banilor, dar întåmpină dificultăți în a utiliza concepte financiare esențiale – precum economisirea pentru pensie sau constituirea unui fond de urgență.
Pentru alți 8% dintre romåni (care se încadrează în profilul „neștiutor“), chestiunile legate de bani nu prezintă interes, aceștia demonstrånd un nivel foarte de redus de înțelegere a problematicilor legate de bani.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















