Home Economic-Financiar Trenul argintiu fara cai circula pe Magistrala II

Trenul argintiu fara cai circula pe Magistrala II

DISTRIBUIŢI


Dupa cum a declarat directorul general al Metrorex SA, dl Marius Lapadat, pana la finele anului in curs pe aceasta magistrala vor circula trei astfel de trenuri, urmand ca in cursul anului 2003 numarul lor sa ajunga la 18. Ministrul Miron Mitrea a precizat ca se intentioneaza suplimentarea cu inca sase bucati a trenurilor de metrou fabricate de Bombardier, care de acum inainte vor fi asamblate la Craiova.

Cei care se aflau in statiile de metrou ieri dupa-amiaza au fost surprinsi sa constate intarirea drastica a masurilor de securitate. Atat pe peroanele statiilor, cat si in trenul cu pricina se aflau agenti de ordine. O alta surpriza a calatorilor a fost aceea de a vedea, la intrarea trenului in statii, figura ministrului zambind pe geamul primului vagon.

Dincolo de aspectul ultramodern, principalul castig al introducerii in circulatie a acestui tren (destul de scump, avand in vedere ca numai un vagon costa un milion de dolari) il reprezinta consumul scazut de energie – 50% fata de garniturile normale, fabricate cu ani in urma la Arad. De asemenea, trenul poate fi condus de un singur mecanic, iar nivelul de zgomot a fost redus aproape la jumatate. Un alt element de noutate il constituie faptul ca cele sase vagoane ale trenului comunica intre ele.

Ieri, oficialii Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei au mai prezentat si alte proiecte de viitor ale metroului bucurestean. Astfel, in luna ianuarie va fi trimis la Banca Europeana de Investitii studiul de fezabilitate pentru realizarea magistralei de metrou Eroilor – Drumul Taberei – Ghencea. Valoarea totala a acestui proiect a fost estimata la 220 milioane de euro.

Un alt proiect, la care studiul de fezabilitate nu a fost inca finalizat, este cel al magistralei spre Aeroportul Otopeni. Proiectul initial a fost modificat, racordul urmand sa se faca de la statia Aurel Vlaicu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.