Home Economic-Financiar Ungaria a dat in judecata -Aurul- Baia Mare

Ungaria a dat in judecata -Aurul- Baia Mare

DISTRIBUIŢI

Statul ungar a cerut vineri Tribunalului din Budapesta, prin intermediul Biroului de Avocati Szecskay, sa oblige societatea -Aurul- Baia Mare la plata unei despagubiri de 28,956 miliarde de forinti (96,75 milioane de dolari SUA la cursul zilei) pentru pagubele provocate de poluarea cu cianuri a Somesului si a Tisei de anul trecut. Valoarea despagubiriilor a fost evaluata de mai multe echipe de experti si cuprind pagubele suferite de flora si de fauna vailor Somesului si Tisei, cheltuielile necesare pentru reabilitarea naturii si altele ocazionate de poluare.

Totodata, statul ungar a cerut Tribunalului din Budapesta sa oblige firma -Aurul-, ca raspunzatoare pentru pricinuirea pagubelor, la modificarea tehnologiei obtinerii aurului, montarea instalatiilor necesare pentru asigurarea descompunerii cianurii, decianizarea bazinelor si reconstruirea sistemului de diguri.

Actiunea in instanta survine scrisorii oficiale a Guvernului ungar, adresata societatii baimarene, de a rezolva problema intr-un cadru extrajudecatoresc, somatie careia -Aurul- nu i-a dat curs in termenul de 15 zile solicitat.

In cazul in care Tribunalul din Budapesta va accepta actiunea statului ungar, executarea sentintei definitive va fi posibila pe baza acordului bilateral de asistenta juridica incheiat intre Romania si Ungaria.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.