Președintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea (FP), Mircea Ursache, va solicita Guvernului să nu dea mandat pentru încheierea contractului cu noul administrator al FP, Franklin Templeton Investments, argumentând că suma cerută de companie, de 19,6 milioane de euro pe an, este mult prea mare comparativ cu actualele cheltuieli de administrare. Ursache a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că oferta financiară cerută de către firma desemnată câștigătoare în procesul de selecție al administratorului este compusă dintr-o remunerație de 47,9 puncte, echivalentul a 19,6 milioane de euro pe an. „Astăzi, la Fondul Proprietatea, cheltuielile cu salariile și indemnizațiile sunt 5,25 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro). Nu își poate permite nimeni să crească cheltuielile de 16 ori de la 1,5 milioane de euro la 19,6 milioane de euro“, a spus Ursache. El ocupă și funcția de președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) și a susținut conferința de presă la sediul acestei instituții. Ursache a precizat, ulterior, că a făcut declarațiile din funcția de șef al Consiliului de Supraveghere al FP. Corin Trandafir, membru al Consiliului de Supraveghere, consideră însă că respingerea contractului cu Franklin Templeton ar crea prejudicii enorme acționarilor privați, care vor da statul în judecată pentru a obține despăgubirile în numerar.
Presa a relatat în repetate rånduri despre salariile astronomice ale angajaților de la Fondul Proprietatea. Cel mai bun exemplu este directoarea Daniela Lulache, al cărei salariu de 17.000 de euro a fost dezvăluit de unul dintre acționarii Fondului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















