– Sunteti satisfacut de bilantul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL) la sfarsitul primului dvs. an de mandat?
– Am pornit programul de constructie de locuinte si am reusit sa marim numarul de investitii in infrastructura – reabilitari de drumuri nationale, de cai ferate, dar si constructia si modernizarea materialului rulant. Din acest punct de vedere, cred ca principalul meu obiectiv a fost atins. De el se leaga insa si principala mea nerealizare – nu am reusit sa fac atat de mult cat am dorit – si asta pentru ca ne aflam intr-o relatie economica ciudata, nu ne-am modernizat, si aici ma refer la administratie. Trebuie sa invatam sa lucram in parteneriat cu mediul privat, sa incercam ca pe langa un leu, pe care-l avem noi, sa mai aducem doi-trei lei, nu sa folosim numai bani de la buget. Din pacate, acest lucru nu se poate face cu viteza cu care mi-as dori.
– MLPTL a initiat anul acesta un proiect de lege menit sa reglementeze parteneriatul stat/privat pentru constructia de obiective de interes national. Cand va fi promulgat actul normativ?
– Proiectul se afla acum la Comisia Europeana (CE) pentru analiza. Vreau sa mentionez ca expertii CE l-au considerat extrem de interesant, pentru ca nu exista acquis comunitar in acest sector. Suntem primii care am pus aceasta problema in mod oficial, la nivelul UE.
Exista o lege de acest gen in Franta si una in Anglia, dar cred ca Romania are ocazia sa participe pentru prima data, prin aceasta initiativa, la crearea acquis-ului comunitar in domeniu.
Am intentia ferma ca in luna ianuarie 2002 sa -trec- proiectul de lege prin Guvern, sub forma de ordonanta, astfel incat sa putem pune in practica acest tip de finantare incepand cu anul viitor. Avem insa si alte proiecte de acest gen. De pilda, sa folosim banii pe care-i avem in buget, punandu-i ca pe un avans la o lucrare, completand costul acesteia cu bani atrasi de pe piata. Cu 20 milioane de dolari pe care-i avem drept cheltuieli de capital la AND intr-un an, am putea -trage- astfel 70 milioane de dolari.
– Cum apreciati stadiul procesului de restructurare a societatilor din subordinea MLPTL?
– Restructurarea si modernizarea trebuie sa continue in toate societatile din subordinea ministerului. Poate ca exista cateva companii, precum Administratia Portului Constanta, Administratia Nationala a Drumurilor sau Aeroportul Bucuresti-Otopeni, care au un avans din acest punct de vedere, pentru ca nu mai au nevoie de restructurari de fond. In schimb, in toate companiile feroviare, restructurarea va fi un proces continuu. Acest lucru este valabil si pentru TAROM, mai ales in aceea ce priveste sistemul de lucru din companie. Asta nu inseamna neaparat concedieri, pentru ca aici exista oameni specializati si foarte valorosi, pe care vrem sa-i pastram.
La AND avem in vedere un alt fel de restructurare. Ma refer la intentia noastra de a transforma regia in Autoritate Nationala a Drumurilor.
– Sunteti satisfacut de modul in care a fost gestionat TAROM in ultimul an?
– TAROM a facut o parte din ceea ce ma asteptam sa faca. Sunt nemultumit insa de modul in care s-a abordat restructurarea companiei. Ma refer in principal la faptul ca a trebuit sa -impingem- in permanenta acest proces de la nivelul ministerului. Nu am vazut o preocupare foarte serioasa a conducerii companiei in aceasta directie. S-a parcurs o etapa de restructurare, se pare ca pierderile vor fi reduse cu circa 20 milioane de dolari fata de anul 2000. Ne vom afla undeva in jurul cifrei pe care ne-am propus-o. Consider insa ca in cel putin doua-trei domenii, TAROM nu a facut destul. Din acest motiv, am de gand ca in luna ianuarie sa analizez foarte serios modul in care conducerea TAROM a pus in practica ceea ce am ordonat la inceputul anului.
– Cum evaluati stadiul programului de constructie de locuinte pe care l-ati lansat la inceputul mandatului dvs.?
– Anul 2001 a fost unul de pregatire si lucrurile s-au miscat destul de greu. A trebui sa spargem anumite tipare, dar, una peste alta, a fost un an foarte important pentru constructii.
Sunt convins ca in 2002 vom avea o dinamica mult mai mare. Programele noastre vor fi catalizatorul viitorului program national de constructie de locuinte. -Grosul- banilor trebuie sa vina din alte parti, nu de la buget. Am demarat anul acesta mai multe proiecte ce vor fi continuate in anul care vine, dar sunt convins ca, pe viitor, cele mai importante vor fi realizate cu capital privat. Tinta mea pentru 2002? Sa crestem investitiile in infrastructura in valoare reala.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















