Acasă Educație Admitere exclusiv ONLINE la Academia de Studii Economice din Bucureşti

Admitere exclusiv ONLINE la Academia de Studii Economice din Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, anunţă desfăşurarea exclusiv ONLINE a Admiterii 2020, pe platforma admitere.ase.ro.
ASE scoate la concurs, la cele 35 de programe universitare de licenţă în limbile română, engleză, franceză, germană, peste 7300 de locuri, dintre care peste 6400 la învăţământul cu frecvenţă şi 900 la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Înscrierile au loc în perioada 13 iulie – 17 iulie a.c.

ASE îşi diversifică oferta universitară în acest an prin înfiinţarea Facultăţii de Drept, care va forma viitori profesionişti în activităţi specifice ariei juridice în diverse domenii din societate, cum ar fi: justiţie, business, administraţie publică, activităţi non-profit, pentru care scoate la concurs 150 de locuri, buget şi taxă, cu durata cursurilor de 4 ani.

Concursul de admitere la ASE la programele universitare de licenţă este alcătuit din eseul motivaţional, testul de competenţă lingvistică – pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină şi nu au certificate de competenţă lingvistică recunoscute de ASE – şi media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).

ASE pune la dispoziţia viitorilor săi studenţi peste 3400 de burse de performanţă, studii şi sociale, peste 550 de burse Erasmus, peste 5000 de locuri în căminele proprii, numeroase parteneriate pentru stagii şi practică la firme de top, 400000 de volume în bibliotecă, spaţii moderne de învăţământ, alte facilităţi de învăţare.

ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, bine poziţionată la nivel internaţional, fapt atestat de ranking-urile de prestigiu. ASE ocupă locul I în România şi locul 201-300 în lume, conform clasamentului „Times Higher Education Impact Rankings 2020”. ASE este universitatea cu cea mai bună inserţie a absolvenţilor pe piaţa muncii, conform QS World University Rankings. 85% dintre absolvenţi îşi găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultăţii, în domeniul studiat.

Informaţiile despre Admiterea la ASE pot fi consultate pe pagina site-ului instituţional www.ase.ro şi pe pagina oficială de facebook ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI, prin e-mail admitere@ase.ro, telefonic, sau prin Zoom, Skype, Google meet.

ASE urează succes la bacalaureat viitorilor săi candidaţi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.