Home Educație Olimpicii români au cucerit patru medalii la a XXVI-a ediţie a Olimpiadei...

Olimpicii români au cucerit patru medalii la a XXVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică

DISTRIBUIŢI

Olimpicii români au cucerit patru medalii – o medalie de aur, două de argint şi o medalie de bronz, la a XXVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică, organizată în Taipei (Taiwan), în perioada 13-20 iulie.

Multiplu medaliat internaţional, bistriţeanul Rareş Darius Buhai, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, şi-a adăugat în palmares încă o medalie de aur, la fel ca la precedentele două ediţii.

„Aş dori să punctez o reuşită majoră a României la această competiţie: Rareş Buhai a devenit românul cu cele mai bune rezultate din toate timpurile, depăşind performanţa realizată anul trecut de Vlad Gavrilă. În Hall of Fame-ul medaliilor obţinute la Olimpiada Internaţională de Informatică, Rareş este depăşit de doar 5 concurenţi”, a declarat profesorul Adrian Panaete, team leader-ul lotului olimpic român şi coordonatorul Comisiei de pregătire şi selecţie a lotului naţional de informatică pentru seniori. De altfel, Vlad Gavrilă, actualmente student la Cambridge, a însoţit echipa României în calitate de deputy leader.

Medaliile de argint au fost obţinute de Andrei Heidelbacher, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara (laureat cu argint şi anul trecut) şi de Alexandru Velea, elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca. Medalia de bronz a intrat în posesia lui Dan-Mihai Gheorghe, elev în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

La ediţia 2014 a Olimpiadei Internaţionale de Informatică au participat 303 concurenţi din 86 de state.

Olimpicii români revin în ţară luni, 21 iulie, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, la ora 13:15.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.