Foamea de bani a Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom i-a facut pe mai marii companiei sa se grabeasca la contractarea unui imprumut de pe pietele externe si sa faca din scumpirea benzinei un fapt cotidian.
De la ora 0.00 a zilei de astazi, preturile de referinta ale carburantilor s-au majorat din nou, creand astfel posibilitatea directorilor sucursalelor judetene PECO si Competrol Bucuresti sa poata opera noi scumpiri la pompa, -in limita marjei de 5%-. Lucru care, in ultima luna, s-a intamplat o data pe saptamana sau chiar mai des.
Motivatia oficiala a acestei decizii luate vineri in Consiliul de Administratie al societatii consta in -devalorizarea monedei nationale fata de euro si dolar-. Oficialii SNP nu au putut sa precizeze daca de astazi vor avea loc scumpiri ale carburantilor si la pompa si in ce judete, prevalandu-se de principiul -autonomiei- structurilor teritoriale ale societatii. Ba, mai mult, SNP se plange ca nu castiga nimic din vanzarea carburantilor la pompa.
Lipsa acuta de bani a celei mai mari companii romanesti aflate sub controlul statului este reflectata si de conjunctura nefavorabila in care s-a produs lansarea emisiunii de obligatiuni, in valoare de 125 milioane de euro, fara garantia statului. Daca Romania s-a imprumutat cu o dobanda de 10,625%, cea pe care a trebuit s-o ofere Petrom a fost mai mare cu un procent. Si aceasta pentru ca a decis sa nu mai astepte, chiar daca destinatia oficiala a banilor o reprezinta investitiile in modernizarea rafinariilor. Or, o finantare a investitiilor nu se hotaraste in pripa. Doar daca nu cumva este vorba, de fapt, de bani pentru nevoile curente ale Petrom.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















