Acasă Fonduri Europene Numărul de locuri de muncă nou create înlesnește accesarea fondurilor structurale

Numărul de locuri de muncă nou create înlesnește accesarea fondurilor structurale

DISTRIBUIȚI

În cadrul domeniului de intervenție 4.1. din Programul Operațional Regional (POR) sunt eligibile proiecte prin care se creează, se extind sau se modernizează structuri de sprijinire a afacerilor, de tipul parcurilor industriale sau a incubatoarelor de afaceri.
Potrivit prevederilor din Ghidul solicitantului, investiția în crearea unei fabrici noi nu poate fi considerată eligibilă, întrucât obiectul proiectului nu se încadrează în definiția structurii de sprijinire a afacerilor. De asemenea, nici achiziționarea unei instalații adiacente liniei de producție, de exemplu o instalație de reciclare a reziduurilor și construcția clădirii aferente, precum și cumpărarea unor dispozitive necesare acestor procese, nu reprezintă o investiție eligibilă.
Pentru a beneficia de finanțare, solicitanții trebuie să obțină autorizația de construcție, iar la cererea de finanțare trebuie să atașeze și certificatul de urbanism, care trebuie să fie valabil la momentul acesteia. În opis trebuie înscrisă perioada de valabilitate.
Pentru proiectele finanțate, în cadrul domeniului de intervenție 4.1, nu este necesar studiul de fezabilitate, însă la întocmirea proiectului solicitantul trebuie să țină cont de efectele pe care implementarea acestuia le va avea asupra mediului social și economic. De exemplu, conform Anexei 4, Grila de evaluare tehnică și financiară, "Proiectul prevede crearea de noi locuri de munca permanente, în cadrul microîntreprinderii iar numărul de locuri de muncă permanente nou create la 10.000 euro, finanțare nerambursabilă obținută este mai mare sau egal cu 0,30". Astfel, o firmă care are 4 angajați și vrea să acceseze o finanțare de 160.000 euro, va trebuie să dezvolte cel puțin încă un loc de muncă permanent pentru a obține punctajul maxim de 6 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.