S-au scris nenumărate materiale despre potenţialul zonei de nord a Capitalei, în contextul în care cele mai mari şi mai scumpe proiecte imobiliare sunt dezvoltate acolo. Bucureştiul ultimilor doi ani, a cunoscut o devoltare puternică, şi iată că, alte zone încep a caştiga teren pe scena real-estate-ului local. Una dintre aceste zone care capătă, încet dar sigur, noi dimensiuni în ochii investitorilor, este zona de vest.
În cadrul proiectelor imobiliare dezvoltate în zona de vest comparativ cu sudul sau estul capitalei, se detaşează cele cu destinaţie retail, avand o evoluţie accelarată datorită densităţii populaţiei din cartierele Militari, Crangaşi şi Drumul Taberei, dar şi accesului foarte bun, motiv pentru care şi proiectele industriale au cunoscut un trend asccendent ţinand cont şi de proximitatea singurei autostrăzi pană acum 2 ani, şi anume Bucureşti-Piteşti. De asemenea, segmentul de birouri cunoaşte o creştere semnificativă în zonă, datorită accesului mult mai facil către centru, nordul capitalei, şi datorită bunei acoperiri a transportului în comun privind legăturile cu centrul şi cu nordul, dar şi existenţei unui potenţial ridicat de transformare a multor foste complexe industriale în spaţii moderne. Totuşi, zona se află într-un dezavantaj.
Mihaela Cnobloch, consultant senior în cadrul companiei imobiliare DTZ Echinox, crede: -În primul rand, cată vreme nordul a fost şi este încă deschis spre dezvoltare, zona de vest nu este în topul preferinţelor investitorilor. Dacă ne gandim la proiecte de birouri, în mod clar zona de vest nu prezintă un interes major datorită avantajelor enumerate mai sus privind zona de nord şi atunci investitorii nu targetează neapărat vestul-. Dacă vorbim de proiecte de retail sau industriale care sunt foarte prezente în vest, nu mai există tentaţia dezvoltarii lor tot acolo şi atunci respectivii investitori se orientează spre alte zone de interes, unde concurenţa este mai slabă. Punctul forte al zonei, la momentul actual, sunt spaţiile industriale. Zona de vest a Bucureştiului se remarcă printr-o dezvoltare amplă a parcurilor logistice, elementul determinant fiind existenţa autostrazii A1 Bucureşti-Piteşti şi a celor 3 joncţiuni : prima la Carrefour, a doua la Ciorogarla şi a treia la Bolintin.
Segmentul de birouri a caştigat teren
Pana de curand segmentul de birouri pentru zona de vest a capitalei era reprezentat de imobile talie mică, clasa B, în multe cazuri renovate, dar, recent, au apărut dezvoltări reprezentative, de talie mare cum ar fi cele de tip Business Park (Sema Park, West Gate), dar şi de tip clasa A (Anchor Plaza, Cotroceni Park, Global Business Center, Riverside). Atracţia zonei de vest, constă în chiriile practicate în această zonă, evident mai mici decat în zonele de top, precum şi pentru acoperirea foarte bună a mijloacelor de transport privind conexiunile zonei cu centrul şi celelate cartiere ale Bucureştiului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














