Terenurile cu destinatie rezidentiala reprezinta segmentul cu cea mai dinamica evolutie si pe piata imobiliara din Constanta. In acest context, toata regiunea din oras si din jurul orasului manifesta o dezvoltare in paralel a pietei terenurilor cu cea a proiectelor rezidentiale. Aceasta ascensiune este sustinuta in special de cresterea economiei locale si de activitatile turistice intense in perioada sezoniera. In prezent, numarul ansamblurilor de locuinte lansate in judetul Constanta este destul de mic, insa nu pentru mult timp, deoarece dezvoltatorii au vazut potentialul localitatilor de la malul Marii Negre si analizeaza piata pentru posibile investitii in aceasta directie, avand la dispozitie 82 km de litoral, desfasurati in judet, intre Mamaia-Sat si Vama Veche.
Conform companiei Eurisko, 40% din potentialul turistic al tarii este concentrat anual in cele 13 statiuni de la malul Marii Negre, precum si in celelalte sase localitati cu iesire la tarm. Multe din noile dezvoltari imobiliare sunt de mica amploare,o parte dintre acestea fiind construite pentru a fi introduse in circuitul hotelier. Potrivit unui studiu de piata al Eurisko, cea mai scumpa zona din Constanta este cea din Parcul Tabacariei, unde un mp de pamant se vinde in medie si cu 500 de euro. La diferenta de circa 100 de euro se pozitioneaza zona centrala a orasului, urmata de Tomis Nord, cu preturi de aproximativ 200 euro/mp. Alte locatii in care preturile au valori destul de mari sunt zonele centrale in care preturile ating 400 euro/mp si terenurile cu deschidere la plaja, ce pot depasi 1200 euro.
Preturile de vanzare si de inchiriere nu difera foarte mult de cele practicate in vechile cartiere din capitala. Astfel, pentru a cumpara o garsoniera trebuie sa dispuneti de un buget de aproximativ 1.100-1.200 de euro/mp. Preturile mai scad pe masura ce numarul de camere creste. Prin urmare, un apartament de patru camere poate fi achizitionat incepand de la 800-850 euro/mp. Preturile practicate in cazul caselor si vilelor sunt aproape duble, fiind cuprinse intre 1.000 si 2.500 euro/mp. Daca cele mai scumpe locuinte se tranzactioneaza in zona de la iesirea spre Mamaia-Navodari, parcul Tabacariei si centrul orasului, cele mai ieftine se gasesc in cartierele Inel 2 si Faleza Sud. Pentru inchiriere, o garsoniera in cea mai scumpa locatie din Constanta se contracteaza cu 250-300 euro pe luna, preturile putand ajunge la 1.000 in cazul caselor si al apartamentelor cu patru camere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













