
Chiriile spațiilor comerciale din România vor crește în perioada următoare, întrucât din cele 90 de proiecte anunțate de investitori ar putea fi finalizate mai puțin de jumătate, potrivit estimărilor lui Ivan McCabrey, președintele unui important dezvoltator irlandez. "Deși toate previziunile indicau că nivelul chiriilor se va reduce pe măsură ce vor fi finalizate cele 90 de proiecte de centre comerciale anunțate în toată țara, nu cred că se va întâmpla acest lucru, deoarece doar o parte din aceste proiecte vor fi construite. Estimez că în următorii patru ani vor fi dezvoltate 40 de centre comerciale, astfel că retailerii nu vor avea prea multe opțiuni, ceea ce va duce la continuarea creșterii chiriilor", a declarat McCabrey agenției Mediafax. El a precizat că majoritatea celor 40 de proiecte vor avea succes, deoarece România este o piață foarte bună pentru retalieri. "Românii cheltuiesc mult și sunt educați. De asemenea, puterea de cumpărare este în creștere, iar evoluția demografică este una dintre cele mai importante din regiune. În plus, dacă în Anglia sau în alte state s-au înregistrat mai multe falimente ale retailerilor, în România nu au fost decât foarte puține", a precizat reprezentantul companiei irlandeze. Aceasta dezvoltă în parteneriat o rețea de zece centre comerciale în principalele orașe din România, pentru care investiția totală se ridică la 700 de milioane de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













