Acasă Imobiliare Imobilele vechi stau să se prăbușească, autoritățile ridică din umeri

Imobilele vechi stau să se prăbușească, autoritățile ridică din umeri

DISTRIBUIȚI

În ciuda faptului că Bucureștiul este pe locul doi în Europa în ceea ce privește numărul de clădiri expuse riscului seismic, consolidarea acestora se pare că este ultimul punct pe agenda primăriilor.
"Din cele 400 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, au fost consolidate, în ultimii 14 ani, doar zece", ne-a spus Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari – Habitat. Dintre cele 400 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, 256 necesită intervenție imediată, "starea lor fiind atât de degradată încât este suficient și un cutremur de mici proporții pentru a se prăbuși", a adăugat Mereuță. Potrivit acestuia, principala vină pentru situația de față o poartă primăriile, "care nu au consumat fondurile alocate și au returnat banii". Mai mult de atât, reprezentantul Ligii spune că "nu se pun la dispoziție locuințe pe perioada consolidării. Nu se respectă termenele în executarea lucrărilor de consolidare și nu se raportează transparent motivele întârzierilor". Ministrul dezvoltării, Laszlo Borbely, a declarat recent că responsabilitatea pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală ar trebui să revină primăriilor de sector, arătând că lipsa de colaborare între acestea și Primăria Generală a determinat ritmul foarte lent al lucrărilor. Viceprimarul Capitalei a spus la rândul său că este de acord cu propunerea ministrului ca de lucrările de reconsolidare a imobilelor să se ocupe primăriile de sector, recunoscând că Primăria Generală a reușit să reconsolideze un procent foarte mic din totalul clădirilor expuse riscului seismic. "Avem probleme și cu numărul redus de constructori care vor să se implice în activitatea de reconsolidare, dar și cu atitudinea rezervată a proprietarilor de apartamente față de aceste lucrări", a declarat Murgeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.