Home Imobiliare Mansardarea blocurilor, solutie practica de imbunatatire a spatiului locativ

Mansardarea blocurilor, solutie practica de imbunatatire a spatiului locativ

DISTRIBUIŢI

Programul de mansardări şi supraetajări de locuinţe a fost înaintat încă din anul 2005. La momentul respectiv, discuţiile din Camera Deputaţilor sugerau că proiectul urma să aibă o finalitate generoasă, în sensul că ea îşi propunea să diminueze o parte din dificultăţile cu care ne confruntăm ca ţară cu privire la deficitul de locuinţe. În proiectele iniţiale sumele aferente unor astfel de lucrări, urmau să acoperite de către primării şi consiliile locale. Pe parcursul anilor proiectul a fost respins în nenumărate rânduri.

Modalitatea cea mai eficientă de a valorifica întreaga suprafaţă construită a unei clădiri este utilizarea mansardei ca spaţiu locuibil principal. Acesta poate oferi, cu investiţii minime, un grad superior de siguranţă şi funcţionalitate.

Datorită faptului că cei interesaţi de a mansarda clădirile în care locuiesc nu au găsit sprijin legislativ, toate iniţiativele din domeniu s-au purtat la nivel local. Cel mai concludent exemplu este Timişoara, unde municipalitatea a fost pur şi simplu asaltată de cereri pentru aprobarea unor proiecte de mansardare, iar în ultimă instanţă nu au avut ce face decât să ofere autorizaţiile necesare. Fondul locativ al oraşului poate să crească în următorii ani cu până la 1.500-2.000 de apartamente la mansardă. În anul 2006 Primăria Timişoara a emis peste 400 de certificate de urbanism şi peste 300 de autorizaţii pentru asemenea construcţii.

Condiţii

De obicei, posibilitatea amenajarii de mansarde vizează majoritatea construcţiilor datând dinainte de 1989 şi care corespund condiţiilor legale. Mai exact, este vorba de blocuri fără acoperiş tip sarpantă şi care au între patru şi nouă etaje. Prima condiţie şi poate cea mai importantă înainte de începerea investigaţiilor pentru mansardare, este ca absolut toţi proprietarii imobilului respectiv să fie de acord. O altă condiţie, ţine de structura de rezistenţă a imobilului care trebuie să se preteze la o astfel de construcţie. Acest lucru se poate stabili fie în urma unei expertize, fie dacă este studiată fişa tehnică a proiectului iniţial de către specialişti. În toate cazurile de mansardare este necesară întocmirea unei expertize tehnice şi a unui studiu geotehnic, pentru a se vedea dacă imobilele suportă amenajarea unei mansarde.

Avantaje

Cel mai mare avantaj al mansardărilor este cel financiar. Potrivit specialiştilor, preţul amenajării unei locuinte la mansardă este jumătate din cel al unui apartament obişnuit. De avantaje se bucură atat constructorul, care are posibilitatea să lucreze cu materiale ieftine, cât si cumpărătorul, care plăteşte mai puţin.

Construirea mansardelor la blocurile de locuinţe contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor termice iar locatarii economisesc banii care ar trebui cheltuiţi periodic pentru repararea straturilor hidroizolante ale teraselor existente. De asemenea, ei vor avea de profitat de pe urma investiţiei şi pentru că mulţi constructori vor fi dispuşi să reamenajeze sau să consolideze blocurile ca să obţină aprobarea proprietarilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.