Aproximativ 40.000 de persoane au fost prezente ieri la Srebrenita pentru a comemora 11 ani de la cel mai cumplit masacru care a avut loc in Europa dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. In urma carnajului din 1995 (considerat genocid de catre Natiunile Unite), 8.000 de musulmani au fost ucisi de catre fortele sarbe bosniace.
Tot ieri au fost ingropate ramasitele a 505 persoane descoperite intr-una dintre cele 60 de gropi comune din apropierea Srebrenitei, cadavrele fiind identificate cu ajutorul testelor ADN. Spre deosebire de alti ani, aceasta comemorare nu a fost marcata de discursuri ale oamenilor politici.
La ceremoniile organizate in cimitirul de la Potocari a luat parte si procurorul Tribunalului Penal International (TPI), Carla Del Ponte. In 2005, ea a refuzat sa participe la manifestare in semn de protest fata de faptul ca fostii lideri militari si politici ai sarbilor bosniaci, Ratko Mladici si Radovan Karadzici (considerati principalii autori ai masacrului), se afla in continuare in libertate. Pana in prezent, TPI a condamnat doar sase persoane pentru implicare in genocidul de la Srebrenita, iar vineri va incepe procesul altor sapte sarbi bosniaci, considerati responsabili pentru atrocitatile comise.
Srebrenica, ce era o puternica enclava musulmana in Bosnia sarbeasca, a fost pusa in 1993 sub protectia Natiunilor Unite, fiind declarata -zona de securitate-. In iulie 1995, regiunea a fost asediata de trupele sarbilor bosniaci, comandate de generalul Ratko Mladic. Batalionul olandez de mentinere a pacii din regiune, inferior numeric, s-a dovedit neputincios in fata ofensivei. In mai putin de 30 de ore, peste 23.000 de persoane au fost deportate, iar in cele cinci zile care au urmat, 7.000 de musulmani bosniaci au fost ucisi de catre trupele sarbesti. (I.M.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















