Acasă În Lume A murit un gigant al literaturii

A murit un gigant al literaturii

DISTRIBUIȚI

Scriitorul și jurnalistul Norman Mailer, cronicar acid și provocator al Americii ultimilor 40 de ani, deținător a două premii Pulitzer, a decedat sâmbătă la New York. Avea 84 de ani și suferea de insuficiență renală. Medicina s-a dovedit neputincioasă. De altfel, Mailer a decedat pe patul de spital. Autor a peste 40 de lucrări, Mailer și-a publicat ultima carte anul acesta. "The Castle in the Forest" descrie tinerețea lui Adolf Hitler. Un opozant vehement al războiului din Vietnam, Mailer a fost una din vocile critice ale politicii promovate de adminstrația Bush. S-a născut în Brooklyn. Este absolvent al Universității Yale. Specialitate – mecanic aeronautic. A năvălit pe scena literară în 1948, la vârsta de 25 de ani, odată cu apariția primului său roman, "Cei goi și cei morți", care l-a făcut imediat celebru. A fost căsătorit de șase ori, a avut nouă copii și 10 nepoți. De-a lungul carierei sale, el a cultivat gustul pentru controversă. "A făcut parte dintre cei care au căutat activ să lase celebritatea la o parte", a declarat biograful scriitorului, Mary Dearborn. "Ar putea fi comparat poate doar cu Hemingway", a estimat ea. În 1999, pentru "Armatele nopții", Mailer a primit cele mai prestigioase două premii literare americane, Pulitzer și National Book Award.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.