Prezenta, miercuri, a premierului afgan interimar Hamid Karzai la Beijing este comentata in presa occidentala de ieri drept o incercare a Chinei si Afganistanului de a pune bazele unei noi aliante menite sa reduca influenta americana in regiune. Potrivit publicatiei -The Times-, Karzai s-a intalnit cu inalti reprezentanti ai Puterii de la Beijing, pentru care si premierul Zhu Rongji se pare ca i-ar fi oferit sprijinul necesar in eventualitatea in care Guvernul de la Kabul va dori sa -scape de trupele straine aflate pe teritoriul sau-.
In ultimele luni, China a devenit din ce in ce mai ingrijorata, in contextul cresterii continue a numarului de soldati americani si europeni desfasurati in Asia Centrala, inclusiv in Afganistan, scrie -The Times-. Urmare a dezintegrarii Uniunii Sovietice, China a privit regiunea drept parte a sferei sale de influenta, de unde si competitia acerba cu Rusia.
Ca indepartarea trupelor straine din aceasta zona a Asiei a fost subiectul discutiilor de la Beijing o demonstreaza si declaratiile unui purtator de cuvant al Guvernului chinez, potrivit caruia -am luat la cunostinta ca partea americana si-a exprimat de nenumarate ori speranta ca nu va trebui sa-si extinda pe termen lung prezenta in Asia Centrala-. Luna trecuta, diplomati chinezi au aprobat, in particular, refuzul Aliantei Nordului cu privire la desfasurarea pe teritoriul afgan a unui mare numar de militari britanici si de alte nationalitati.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















