Președintele american, Barack Obama se află într-o continuă campanie de realegere, speriat de ultimele sondaje care au arătat că americanii nu mai cred în el și în măsurile sale economice, fiind în pericol să piardă bătălia pentru Casa Albă în 2012. El a afirmat marți că și-a respectat promisiunile cu privire la „schimbare”, făcute înaintea alegerilor din 2008, și că va continua pe aceeași cale dacă va obține un nou mandat la Casa Albă.
Într-un discurs susținut în California, la un eveniment de strângere de fonduri pentru campanie, Obama le-a cerut susținătorilor săi să își dovedească atașamentul ajutându-l să fie reales în 2012.
El a recunoscut însă că a dus la îndeplinire doar jumătate dintre promisiunile electorale din 2008. „Într-un sertar, am o listă cu promisiunile mele din campanie. Am îndeplinit 60 la sută în trei ani, dar am nevoie de încă cinci ani, ca să realizez și restul de 40 la sută”, a declarat Obama.
În opinia unora dintre alegătorii de stânga, președintele nu și-a respectat promisiunile și nu s-a opus cu fermitate adversarilor săi politici, republicanii deținând controlul asupra Camerei Reprezentanților.
Ca răspuns la aceste critici, el a enumerat măsurile și reformele pe care a reușit să le impună, printre acestea numărându-se abrogarea legii care interzicea militarilor homosexuali să își dezvăluie identitatea sexuală, reforma asigurărilor de sănătate sau hotărârea de a retrage trupele americane din Irak până la sfârșitul anului.
„Am reușit să decimăm al-Qaida și am făcut astfel încât Osama bin Laden să nu mai poată merge niciodată pe fața pământului. Asta este o schimbare”, a subliniat el.
Acțiunea președintelui mai este aprobată doar de 41 la sută dintre cei chestionați, potrivit unor sondaje recente, din cauza unei absențe a creșterii economice și unei rate a șomajului care stagnează la 9,1 la sută.
Obama a promis că, în cazul în care va fi reales anul viitor, va relua reforma imigrației și va elabora o politică în domeniul energiei care să țină cont de schimbarea climatică.
„Schimbarea este dificilă. Schimbarea are nevoie de timp. Dar este posibilă”, a subliniat președintele american.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















