Home În Lume Baronii falimentelor americane

Baronii falimentelor americane

DISTRIBUIŢI

-Parinti ai prosperitatii-, personalitatile industriei americane de la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX, deseori aflate pe granita nedefinita la acea vreme dintre deontologia afacerilor si ilegalitate si renumite pentru excesele de bogatie, si-au gasit numerosi urmasi pe Wall Street. Zeci de directori ai celor mai mari companii americane se pot masura acum, cel putin din punctul de vedere al conturilor spectaculoase pe care le au in banci, cu finantisti de talia lui J. Pierpont Morgan, baroni ai petrolului de genul lui John D. Rockefeller sau ai otelului, asa cum a fost Andrew Carnegie.

Deosebirea este ca actualii titani ai economiei americane si-au adunat averile (circa 3,3 miliarde de dolari) in numai trei ani, din incasarea salariilor si vanzarea actiunilor inainte de falimentul societatilor pe care le conduceau. Acestea se inscriu in topul primelor 25 de companii americane care s-au prabusit in ultimele 18 luni, starnind panica pe pietele financiare internationale si aruncand moneda SUA in deriva, in contextul in care firmele in cauza au pierdut sute de miliarde de dolari aproape peste noapte, iar circa 100.000 de locuri de munca au fost desfiintate.

3,3 miliarde de dolari in numai trei ani

Un studiu realizat de -Financial Times-, primul de acest fel, arata ca dintre cei 208 presedinti si directori ai celor mai mari 25 de companii falimentare din ultimele 18 luni din Statele Unite, 52 au avut venituri de peste 10 milioane de dolari, 31 dintre ei – de peste 25 milioane de dolari, 16 au castigat mai mult de 50 milioane de dolari, iar opt dintre ei – de peste 100 milioane de dolari.

Printre cei care au inregistrat cele mai mari castiguri se numara fostii directori executivi ai grupului energetic Enron si ai companiilor de telecomunicatii Global Crossing si WorldCom, aceasta din urma devenind, saptamana trecuta, protagonista celui mai amplu faliment din istoria sectorului corporatist american.

In numai trei ani, presedintele Enron, Kenneth Lay, a reusit sa puna deoparte, in conturi personale, nu mai putin de 247 milioane de dolari, in timp ce Gary Winnick de la Global Crossing se poate lauda cu suma de 512 milioane dolari. Figuri mai putin cunoscute publicului larg, precum K.B. Chandrasekhar, fondatorul Exodus Communications, au facut de asemenea treaba buna, potrivit aceluiasi studiu. Astfel, Chandrasekhar a vandut actiuni in valoare de 131 milioane de dolari chiar inainte de falimentul companiei.

Directorii celor trei companii, dar si ai altor societati care au intrat in faliment, au fost atacati in numeroase randuri de oamenii politici si de actionari ca isi aduna averi personale -pe spinarea- situatiei financiare pe termen lung a companiilor.

Desi nu s-a dovedit pana in prezent ca acesti directori au incalcat in vreun fel legea, nivelul ridicat al sumelor pe care le-au incasat a provocat numeroase reactii din partea opiniei publice, care le-a cerut sa inapoieze respectivele castiguri.

Pe de alta parte, cifrele par sa confirme o declaratie a lui Alan Greenspan, presedintele Rezervelor Federale ale SUA, care a atacat -lacomia contagioasa- ce a pus stapanire pe sectorul corporatist si a aruncat intr-un con de umbra perioada de la sfarsitul anilor *90, cand capitalismul american nu insemna neaparat recompense uriase pentru directorii companiilor cu succes pe termen lung.

Numarul mare al cazurilor de castiguri neobisnuit de mari a determinat o serie de masuri din partea autoritatilor de la Washington, cel mai notabil pas in sensul reformarii sectorului corporatist fiind consemnat marti, cand presedintele George W. Bush a promulgat legea care inaspreste pedepsele pentru fraudele contabile, cea mai importanta schimbare legislativa in acest domeniu din anii *30.

Departamentul de Justitie ancheteaza activitatile AOL Time Warner

Divizia online a grupului media AOL Time Warner Inc. face subiectul unei anchete a Departamentului de Justitie, in legatura cu practicile sale contabile, a informat -USA Today- in editia sa de ieri.

O sursa apropiata anchetei a precizat ca procurorii federali din Virginia, statul in care se afla sediul principal al diviziei America Online (AOL), colaboreaza indeaproape cu Comisia americana pentru operatiuni bursiere (US Securities and Exchange Commission – SEC).

Cercetarile privind practicile contabile ale diviziei online au fost demarate de SEC, in urma cu o saptamana, dupa ce un articol aparut in -Washington Post- a emis ipoteza ca AOL si-ar fi majorat veniturile in perioada 2000-2002 prin -practici neconventionale-.

Purtatorul de cuvant al companiei nu a precizat daca AOL a aflat de aceasta noua ancheta, dar a declarat ca divizia -nu a primit nici o citatie din partea Departamentului de Justitie-.

Compania a precizat ca practicile sale contabile sunt corespunzatoare cu legislatia in vigoare, fapt care a fost confirmat in repetate randuri de firma sa de audit, Ernst & Young.

AOL este divizia online a liderului media mondial AOL Time Warner, rezultat din fuziunea celor doua companii, care a avut loc in ianuarie anul trecut si a atins valoarea de 106,2 miliarde de dolari.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.