Mandatul consiliului director al televiziunii publice italiene RAI a expirat duminica, prilej pentru prim-ministrul italian, Silvio Berlusconi, de a incerca sa preia controlul prin impunerea propriilor oameni la conducerea acesteia, scria ieri, la unison, presa internationala. Numirea noilor cinci directori, dintre care trei cu tendinte spre centru-dreapta, iar ceilalti din partea opozitiei, programata pentru saptamana aceasta, va echivala cu includerea RAI in imperiul mediatic al magnatului ajuns premier, care detine deja cea mai importanta retea de televiziune din Italia, Mediaset.
Berlusconi a respins acuzatiile aparute in presa si a promis ca nu se va amesteca in numirea noilor directori, fapt greu de crezut stiute fiind antecedentele sale.
Cearta in coalitie
Un adevarat razboi civil pentru impartirea posturilor a izbucnit, de altfel, in cadrul coalitiei aflate la guvernare. Liderul Ligii Nordului, Umberto Bossi, a amenintat ca, daca formatiunea sa nu primeste nici macar un fotoliu de director la RAI, atunci nu va coopera la alegerile din mai in detrimentul lui Berlusconi, care s-ar putea astepta chiar la o infrangere in acest caz. La randul sau, Gianfranco Fini, liderul Aliantei Nationale, boicoteaza candidatura preferatului lui Berlusconi la functia de presedinte al consiliului RAI, fiind pe punctul de a declansa una dintre cele mai dure crize in sanul coalitiei guvernamentale de la crearea acesteia, anul trecut.
Si opozitia de la Roma face apel la tactica amenintarilor, solicitand un presedinte al consiliului independent. In caz contrar, consiliul va fi boicotat de pe banca opozitiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















