
Guvernul lui Silvio Berlusconi a reușit să obțină adoptarea proiectului de buget într-un vot-cheie în Parlament, dar numărul de voturi indică pierderea majorității, ceea ce mărește presiunea pentru o demisie a premierului. 308 parlamentari au votat în favoarea proiectului, iar opoziția s-a abținut.
Un total de 309 voturi înseamnă că votul a fost aprobat, dar Berlusconi și-a pierdut majoritatea.
316 voturi constituiau majoritatea absolută, din cele 630 de locuri din Cameră.
Pierluigi Bersani, liderul principalului partid de opoziție, a constatat imediat că Executivul nu mai are majoritate în Parlament.
Miniștrii de finanțe din Zona euro s-au întâlnit luni la Bruxelles, pentru a discuta acordul încheiat la sfârșitul lunii trecute. După reuniune, ei au salutat monitorizarea Italiei și au precizat că vor cere în continuare clarificări privind implementarea reformelor economice promise.
„Este esențial ca Italia să își respecte țintele fiscale, să asigure implementarea lor și să intensifice reformele structurale pentru a putea impulsiona creșterea”, a declarat comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Olli Rehn.
Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, principalul aliat al lui Silvio Berlusconi căruia i-a asigurat supraviețuirea politică în Parlament, i-a cerut marți premierului italian să demisioneze, potrivit presei. „I-am cerut să facă un pas înapoi”, le-a declarat el jurnaliștilor în Camera Deputaților. El apreciase totuși că acest lucru nu se va produce la votul test de marți privind bilanțul pe 2010 al statului italian. Bosi a mai spus că Berlusconi ar trebui înlocuit cu fostul ministru al justiției, Angelino Alfano. Până acum, premierul a insistat că are suficientă susținere pentru a continua să guverneze.
Imaginea premierului italian Silvio Berlusconi, confruntat cu apeluri la demisie, este folosită și
într-o campanie publicitară a companiei aerien low cost Ryanair. „Dragă Berlusconi, încă o ocazie de a scăpa, cu Ryanair. Un drum de la 9,99 de euro”, spune reclama postată marți pe site-ul companiei. Anunțul este însoțit de figura premierului italian, care poartă cea mai recentă ediție a „Fetelor de la Ryanair” – calendarul în care câteva angajate ale companiei apar în bikini.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















