
Bulgaria a anunțat suspendarea procedurii de ratificare a acordului multilateral ACTA, pe fondul protestelor față de acest text, considerat de internauți ca fiind o atingere adusă libertății. „Voi propune Guvernului suspendarea procedurii de ratificare a acordului multilateral ACTA”, a declarat ministrul Economiei și Energiei, Traicio Traikov, precizând că deja s-a consultat cu premierul Boiko Borisov pe această temă. „Bulgaria nu va prezenta documentul spre ratificarea Parlamentului până ce statele membre UE nu vor avea o poziție comună față de acest subiect”, a adăugat ministrul bulgar. Acordul ACTA a fost semnat pe 26 ianuarie, la Tokyo, de 22 dintre cele 27 de state europene. Peste 3.000 de bulgari au protestat sâmbătă, denunțând ACTA și acuzând Guvernul că a semnat textul prea rapid și fără consultarea populației.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















