Home În Lume Cei opt occidentali detinuti de talibani au fost eliberati

Cei opt occidentali detinuti de talibani au fost eliberati

DISTRIBUIŢI

Cei opt membri ai organizatiei umanitare Shelter Now International, arestati in luna august de autoritatile talibane sub acuzatia de prozelitism crestin, au fost eliberati ieri dimineata. Acestia au fost salvati de catre un comandant local afgan, a anuntat Comitetul International al Crucii Rosii. Angajatii Shelter Now, patru germani, doi australieni si doi americani, au fost transportati pana la Baza aeriana de la Chaklala, din apropiere de Islamabad, dupa ce au fost preluati de elicopterele fortelor speciale americane. Pentagonul a anuntat ca acestia au fost recuperati dintr-o campie din apropiere de Ghazni, la circa 80 de kilometri sud-vest de capitala Kabul. -Noi am primit un apel de la comandantul militar local de la Ghazni. El ne-a informat ca i-a recuperat pe lucratorii umanitari si ne-a intrebat daca putem sa furnizam asistenta pentru a le aranja evacuarea sau daca putem lua legatura cu guvernele lor-, a declarat purtatorul de cuvant al Crucii Rosii, Bernard Barrett.

Talibanii deschisesera procesul celor opt in septembrie, apoi a fost suspendat, din cauza atacurilor americane asupra Afganistanului. Acestia erau pasibili de pedeapsa cu moartea, prin spanzurare. Este vorba despre patru germani – un barbat, Georg Taubmann, si trei femei, Margrit Stebnar, Kati Jelinek si Silke Duerrkopf – doua americance, Dayna Curry si Heather Mercer, si doi australieni, Peter Bunch si colega sa Diana Thomas. Alastar Adams, de la Ambasada australiana din Islamabad, a declarat ca cei opt se simt bine si au moralul bun.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.