Home În Lume Chavez -inchide gura- opozitiei

Chavez -inchide gura- opozitiei

DISTRIBUIŢI

Cea mai audiată televiziune din Venezuela, RCTV, ultimul mare canal al opoziţiei ţării, a încetat să mai emită la miezul nopţii de duminică spre luni, după 54 de ani de existenţă. De ce? Pentru că guvernul lui Hugo Chavez a refuzat prelungirea contractului de concesionare, în pofida tuturor criticilor venite din afara ţării. Cu câteva minute înainte, angajaţii postului au apărut pe micile ecrane ţinându-se de mână şi cântând imnul naţional. O mare parte a celor 3.000 de salariaţi ai RCTV s-au adunat pe imensul platou de filmare, chemând la unitate şi prietenie. Mulţi nu şi-au putut ţine lacrimile, în timp ce directorul instituţiei, Marcel Granier, se declara convins că -democraţia şi RCTV vor reveni în Venezuela-. În mai multe locuri din Caracas, partizanii lui Chavez au tras focuri de artificii pentru a celebra încetarea emisiunilor RCTV, acuzat de Chavez că -este pucist- şi că a susţinut tentativa eşuată de lovitură de stat organizată împotriva lui în 2002. În acest timp, în faţa complexului cultural din Caracas se derula o sărbătoare populară cu participarea a numeroşi artişti venezueleni, pentru a marca naşterea unui nou canal -al televiziunii socialiste- (TVES) finanţat de Guvern şi care a început să emită imediat ce a fost întrerupt RCTV. Într-un editorial intitulat -Putere fără limite-, -El Nacional-, unul din principalele cotidiane venezuelene, afirma că această măsură consemnează -sfârşitul pluralismului- în ţară.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.