
Estimată în 2011 la 85,3 de miliarde de dolari, piața mondială de armament se află anual într-o continuă rearanjare. Pentru prima dată, experții de la Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) din Stockholm au stabilit că un important jucător pe această piață, Marea Britanie, a fost înlocuit cu unul asiatic, respectiv China. Această realitate reprezintă un regres pentru industria de armament din Marea Britanie care se afla până anul trecut în „top five” încă din 1950. Totodată, experții acestei instituții au stabilit în ultimul lor raport, dat ieri publicității, că în perioada 2008-2012 volumul tranzacții cu arme la nivel mondial a crescut cu 17 procente față de perioada 2003-2007. Potrivit SIPRI, topul este dominat de SUA, Germania, Franța și acum China iar pe lista celor mai mari importatori de armament din aceeași perioadă se regăsesc India, Pakistan, China, Coreea de Sud și Singapore. Printre cele mai notabile livrări din 2012, experții institutului enumeră primul portavion din dotarea armatei chineze, precum și primirea de către India a primului submarin cu propulsie nucleară din clasa Akula. Într-un alt raport publicat luna trecută, SIPRI a notat că austeritatea bugetară a determinat, în 2011, pentru prima dată în aproape 20 de ani, scăderea vânzărilor celor mai mari 100 companii de armament din lume, însă acest studiu nu a inclus și China.
Exporturi în Asia și America Latină
Deși China a făcut mereu un mister din cifrele legate domeniul înarmărilor, SIPRI notează că exporturile acestei țări au crescut cu 162% în perioada 2008-2012, față de perioada 2003-2007. China deține acum un procent de 5% din piața mondială a tranzacțiilor cu armament. Beijingul nu publică statistici privind exporturile sale de arme. Marea majoritatea a acestora (circa 55%) au mers către vecinii din Pakistan, țară aflată permanent în dispute cu statul vecin, India alimentată și ea puternic în ultimii ani cu armament rusesc. „Ascensiunea Chinei a fost determinată, în principal, de achiziții importante de arme din Pakistan', a precizat într-un comunicat Paul Holtom, director de cercetare la SIPRI. Dar exporturile de armament chinezesc s-au extins rapid și înspre alte piețe de desfacere. Pe lângă Pakistan, cel mai mare aliat al Chinei în Asia de Sud, armele Beijing-ului s-au mai distribuit și către Myanmar și Bangladesh, dar și spre Venezuela, în American Latină. Supremația în acest sector este deținută în continuare de SUA, țară care în 2011 vânduse armament în valoare de 66 de miliarde de dolari, practic trei sferturi din piața mondială. Locul doi a fost ocupat de Rusia cu 4,8 miliarde de dolari . La început acestui an, Rusia anunța că, în 2012, exporturile sale de armament au atins o cifră de 15,2 miliarde de dolari.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















