De câteva luni, Germania este implicată într-o aprinsă dezatere privind modul optim de gestionare a ameninţării teroriste după ce ministrul de interne a cerut înăsprirea măsurilor de securitate pentru a contracara aceste riscuri. Concret, Wolfgang Schaueble a declarat că Berlinul ar trebui să ia în considerare varianta arestării potenţialilor terorişti şi sancţionarea crimelor comise de liderii terorişti în afara ţării. Schaueble a precizat, de asemenea, că poliţia ar trebui să poată monitoriza în mod clandestin o serie de calculatoare particulare, măsură interzisă în prezent în Germania. Ministrul cere înăsprirea legislaţiei antiterorism de la numirea sa în funcţie, în 2005.
-Vechile reguli nu se mai aplică-, sublinia oficialul, citat de -Der Spiegel-. -Trebuie să vedem dacă suntem pregătiţi să răspundem noilor ameninţări-, estima el. Declaraţiile ministrului au generat un val de proteste din partea liderilor opoziţiei germane şi chiar a unor membri din cadrul coaliţiei de guvernământ, dezvăluie -The International Herald Tribune-. În opinia lor, propunerile lui Schaueble contravin drepturilor personale şi periclitează statul de drept în Germania. O serie de voci îl acuză că exagerează riscul unor atacuri teroriste pentru a facilita adoptarea unor măsuri stricte de securitate. -Va duce ţara pe un drum periculos-, estima liderul Partidului Ecologist, Reinhard Butikofer. -Recomandă exact opusul a ceea ce premierul britanic, Gordon Brown a demonstrat într-un mod admirabil: o combinaţie de fermitate şi stăpânire de sine-, a adăugat el.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















