Acasă În Lume Curtea Penală Internațională deschide o anchetă preliminară privind Ucraina

Curtea Penală Internațională deschide o anchetă preliminară privind Ucraina

DISTRIBUIȚI

Procurorul general al Curții Penale Internaționale (CPI) a deschis o anchetă preliminară asupra crimelor comise înainte și în perioada destituirii președintelui Viktor Ianukovici, a anunțat vineri instanța internațională cu sediul la Haga.
‘Procurorul CPI, Fatou Bensouda, a decis deschiderea unei anchete preliminare asupra situației din Ucraina pentru a stabili dacă (…) criteriile necesare deschiderii unei anchete (pe termen lung) sunt reunite’, a precizat CPI într-un comunicat preluat de AFP.
Procurorul Fatou Bensouda ‘va examina probleme de jurisdicție, de admisibilitate și de interes al justiției’ pentru a decide dacă o anchetă completă este justificată, a menționat Curtea de la Haga în comunicatul său.
‘Dacă se va constata că există o bază suficientă care să justifice o anchetă, atunci procurorul va adresa o solicitare în acest sens judecătorilor CPI’, a explicat purtătorul de cuvânt al Curții, Fadi El Abdallah, potrivit aceleiași agenții.
AFP notează că Ucraina nu a ratificat Statutul de la Roma, actul fondator al CPI, dar a declarat că va accepta jurisdicția Curții de la Haga pentru anchetarea evenimentelor ce au avut loc în perioada 21 noiembrie 2013 — 22 februarie 2014 și chiar a cerut o astfel de anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.