Dupa aproape noua ore de negocieri, membrii UE au ajuns luni seara la o intelegere de compromis privind realizarea unei reforme extrem de controversate in sectorul serviciilor. Acordul este obtinut intr-un moment semnificativ: pe 29 mai s-a implinit un an de la esecul referendumului constitutional din Franta. Textul a primit in cele din urma sustinerea tuturor statelor membre – mai putin a Lituaniei, care s-a abtinut explicand ca isi doreste -o mai profunda integrare europeana-. Varianta de compromis reprezinta o versiune mult revizuita a directivei Bolkestein. In forma sa initiala, aceasta permitea furnizorilor de servicii sa desfasoare activitati in toate cele 25 de state membre, ghidandu-se dupa legislatia tarii de origine, nu dupa cea in care activeaza. Tarile vest-europene si numeroase sindicate din domeniul comertului au reactionat vehement, sustinand ca aceasta prevedere va genera un adevarat -dumping social-, deoarece companiile din noile state membre vor putea folosi forta de munca ieftina pe intreg teritoriul Uniunii. Drept urmare, in februarie, Parlamentul European (PE) a modificat varianta initiala, eliminand controversatul principiu al -tarii de origine-. In aprilie, Comisia Europeana a conturat un proiect care respecta in mare parte versiunea PE, iar acest text, usor modificat, a fost acceptat in cele din urma, luni, si de catre statele membre.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















