Doctrina militara perfecta – testata in Irak

Considerate la Washington doctrina militara perfecta pentru razboaiele lumii de dupa 11 septembrie si asteptata sa dea lovitura de gratie strategiilor bazate pe forta armata coplesitoare a Americii, planurile de interventie flexibila, axata pe interoperabilitate, ale sefului Pentagonului intampina dificultati o data confruntate cu realitatile irakiene.

Trupele sunt insuficiente

Unii generali americani au inceput deja sa vocifereze, argumentand ca numarul trupelor masate in Golf – circa 300.000, inclusiv cei 45.000 de britanici – este prea mic in comparatie cu nevoile de pe teren. Caci, dincolo de operatiunile militare, fortele implicate in razboi trebuie sa se ocupe totodata de protejarea liniilor de aprovizionare, cautarea depozitelor de rachete SCUD si arme de distrugere in masa banuite a exista pe teritoriul Irakului, prevenirea conflictelor intre diferitele comunitati irakiene. Mult mai multe trupe au fost implicate in primul razboi din Golf, la inceputul anilor *90.

Problema se va rezolva o data cu sosirea in Golf a fortelor blocate pana acum in largul coastelor Turciei, care, ulterior refuzului parlamentului de la Ankara de a le permite folosirea teritoriului turc, s-au indreptat spre Canalul Suez, urmand ca, dupa traversarea Marii Rosii, sa stationeze in zona Golfului Persic. Pe drum sunt a Patra Divizie de Infanterie, al Treilea Regiment Blindat de Cavalerie si alte cateva unitati blindate, asteptate peste cateva saptamani, daca nu chiar mai tarziu.

Rezistenta irakiana si confuzie

Rezistenta irakiana neasteptat de puternica a condus, pe de alta parte, la modificarea planurilor initiale de atac. In primele zile ale razboiului se preconiza o avansare terestra rapida catre Bagdad, ajutata de bombardamente aeriene masive si dublata de securizarea campurilor petroliere din sud si a altor obiective strategice. Marile orase irakiene urmau sa fie inconjurate de fortele coalitiei, fara ca acestea sa se aventureze in lupta de gherila, care este extrem de periculoasa si care le reduce mult din avantajul tehnologic, pentru ca, in final, intreaga forta anglo-americana sa se poata concentra asupra capitalei si sa dizolve Garda Republicana si restul cercurilor de protectie din jurul lui Saddam Hussein.

Atacurile fortelor speciale irakiene fedain – circa 60.000 de luptatori comandati de fiul lui Saddam, Udai – si ale altor militii fidele presedintelui irakian au fortat insa schimbari semnificative in invazia terestra. De cateva zile, fortele coalitiei se tot lupta cu grupurile de rezistenta sporadica in Basra, Najaf, la Umm Qasr, Nassiriya, iar Bagdadul mai are de asteptat pana la izbucnirea luptelor, desi avangarda occidentala se afla la numai cateva zeci de kilometri distanta. Analistii militari apreciaza ca cel mai potrivit moment va fi dupa slabirea Garzii Republicane: una dintre cele sase divizii, Medina, este deja bombardata puternic.

Oficial, surse americane explica intarzierea atacarii Bagdadului si prin necesitatea de a mai castiga ceva atimp pana la trecerea furtunilor de nisip ce fac aproape imposibila inaintarea, de a securiza liniile de aprovizionare, dar si prin situatia populatiei din orasele sudice – afectata de actele de violenta ale trupelor lui Saddam. Marti ar fi izbucnit chiar o revolta populara in Basra, dar aceasta a fost inabusita de trupele prezidentiale. Autoritatile irakiene au negat toate informatiile funizate de mass-media occidentale in acest sens.

Schimbarea de tactica a coalitiei prezinta si importanta psihologica: necesitatea de a le arata siitilor din sud, majoritari in Irak, ca fortele aliate sunt pregatite sa le incurajeze in lupta impotriva lui Saddam. Pana acum, siiti s-au tinut deoparte, preferand sa astepte sa vada cine iese castigator din aceasta confrunatre, scrie -New York Times-. Guvernele Bush si Blair sperasera ca trupele lor vor fi primite ca forte eliberatoare de siiti, fapt care ar mai fi inmuiat criticile la adresa razboiului, in special in lumea araba. Dar siitii din sud nu au uitat evenimentele din 1991, cand Administratia Bush senior le-a cerut sa se ridice impotriva dictatorului, iar cand au facut-o, nimeni nu le-a mai oferit protectie, iar Saddam a inabusit cu violenta miscarile rebele.

Strategia Rumsfeld, sub semnul intrebarii

Intorsaturile de pe terenul irakian ridica un mare semn de intrebare asupra influentei lui Donald Rumsfeld, secretarul american al apararii, in ceea ce priveste strategiile militare. Conceptul actual, atent detaliat pe hartie cu luni intregi inainte de debutul operatiunilor militare, ii apartine si vine in contradictie cu liniile urmare de Armata americana de pe vremea cand actualul secretar de stat, Colin Powell, era sef al Statului Major Interarme. Rumsfeld a respins doctrina fortei covarsitoare, promulgata de Powell, in favoarea folosirii puterii aeriene, a conceptului de interoperabilitate intre unitatile Armatei si cele ale Marinei si a plasarii in linia intai a cat mai multor forte speciale.