
Procesul de federalizare proprus de Rusia pentru Ucraina pare să se desfășoare mai degrabă forțat, după modelul oferit de Crimeea. Partea estică a Ucrainei a intrat în aceeași logică și tinde să se rupă pentru a merge înspre Federația Rusă. În acest sens, deputații Consiliului popular Donețk au anunțat luni crearea Republicii Populare Donețk. De asemenea, manifestanții care ocupă de duminică sediul administrației locale din Donețk, în estul Ucrainei, au proclamat luni o „republică suverană“, a declarat unul dintre reprezentanții lor, relatează AFP. Jurnaliștii nu au primit autorizația de a intra în clădire, dar reprezentantul lor a anunțat informația în fața ușilor. O înregistrare video postată pe Internet și prezentată ca fiind o reuniune organizată de manifestanți prezintă un bărbat care afirmă: „Proclam crearea unui stat suveran al republicii populare Donețk“. În contextul noilor tulburări de la Donețk, premierul interimar ucrainean Arseni Iațeniuk a acuzat Moscova că aplică, prin incidentele din estul țării, „un plan pentru dezmembrarea Ucrainei“. Aceste incidente fac parte dintr-un „plan care urmărește ca o armată străină să treacă frontiera și să invadeze teritoriul ucrainean, un lucru pe care nu-l vom permite“, a declarat Iațeniuk într-o ședință de Guvern transmisă în direct la televiziune. „Acest scenariu este scris de către Federația Rusă, iar singurul ei scop este să dezmembreze Ucraina“, a continuat el.
Harkovul, eliberat de manifestanții pro-ruși
Tensiunea a urcat în mod brusc duminică în estul rusofon al Ucrainei, unde manifestanți proruși au atacat și au preluat controlul asupra unor clădiri oficiale în orașele Harkov, Lugansk și Donețk. Iațeniuk a anunțat că i-a trimis pe ministrul de Interne Arseni Avakov și pe vicepremierul însărcinat cu gestionarea securității Vitali Iarema la Donețk, pentru a restabili ordinea. Ulterior, Avakov a comunicat pe Facebook că manifestanții care preluaseră sediul administrației locale din Harkov au fost dislocați. Clădirea „a fost eliberată în întregime de separatiști“, a scris Arsen Avakov într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. „Mulțumim celor care au ajutat“, a adăugat el, fără să ofere detalii despre operațiune. Ministrul scrie, sugerând că se află la fața locului, „lucrez la Harkov. Cer locuitorilor să susțină procesul de soluționare“ a crizei. Peste 2.000 de manifestanți care purtau steaguri rusești s-au strâns duminică seara în fața clădirii, în care se află biroul guvernatorului numit de către puterea centrală proeuropeană de la Kiev. Câteva zeci au pătruns în imobil, forțele de ordine retrăgându-se în timp ce ei înaintau. Protestatarii au coborât steagurile ucrainene și au arborat steaguri ruse pe clădire. În regiunile rusofone din estul Ucrainei, la frontiera cu Rusia, de la îndepărtarea de la putere a regimului prorus pe 22 februarie, în fiecare duminică au loc manifestații pentru o „federalizare“ a țării – soluția promovată oficial de Moscova – sau de alipire la Rusia.. Președintele rus Vladimir Putin s-a angajat să apere „prin toate mijloacele“ populațiile rusofone din fostele republici sovietice și a comasat până la 40.000 de militari ruși la frontierele cu Ucraina, alimentând temeri cu privire la o invazie.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















