Dacă vi se închid ochii, asta e, închideţi-i! Dar nu sforăiţi! Cu alte cuvinte, dacă nu mai puteţi lupta cu somnul, fie, dormiţi! Măcar sunt la locul de muncă, sub privirea vigilentă a şefului. Recomandarea îi vizează pe ambasadorii celor 27 state membre ale Uniunii Europene şi face parte din noul -regulament de ordine internă-, distribuit la începutul anului de colegii lor germani, a căror ţară asigură preşedinţia semestrială a Uniunii. Zece din prevederi au fost prompt catalogate -poruncile de la Berlin-. Lista e prefaţată de o precizare: din 1 ianuarie, masă ambasadorilor s-a completat cu încă două locuri, pentru Romania şi Bulgaria. Altfel spus, nu uitaţi, nu mai suntem 25, ci 27. Altfel spus, doamnelor şi domnilor ambasadori, disciplina înainte de toată ! Punctul 1: -Nu înscrieţi pe ordinea de zi probleme cu caracter informaţional, de ele se ocupă adjuncţii-. 2. -Evitaţi subiectele dezbătute deja la alte şedinţe-. 3. -Dacă vreunul din reprezentanţii ţării susţine alt punct de vedere într-o chestiune sau alta, să ia cuvantul de unul singur. Nu vorbiţi în cor!-. Şi aşa mai departe. Dar adevărata perlă a devenit -cea de-a zecea poruncă-: -Domnii trimişi permanent pot dormi liniştiţi în timpul şedinţelor, dar să nu sforăie. Adjuncţii însă trebuie să rămană treji şi să urmărească desfăşurarea discuţiilor-. E adevărat, sublinia cotidianul italian, reuniunile pot dura chiar 8 – 9 ore.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















