La începutul anilor ‘60, Ambasada României la Paris a derulat, prin diplomații săi acoperiți sub haina diplomației, cea mai amplă operațiune de spionaj asupra Alianței Nord-Atlantice, al cărei creier a fost diplomatul Mihai Caraman. Reușita informativă a acestuia este și astăzi subiect de studiu la școala de cadre a DST-ului (n.r. – Serviciul de Informații Intern al Republicii Franceze), fapt consemnat și de fostul șef al structurii informative franceze din anii ‘60, Jean Rochet. Potrivit acestuia, „această operațiune a pus în evidență amploarea daunelor provocate de o singură rețea aparținând uneia dintre cele mai modeste ambasade ale unei țări din Est“. Cu sprijinul tacit al KGB-ului, rețeaua formată de Caraman începuse să se contureze în spațiul informativ francez încă din 1962, când DST-ul a început o urmărire contrainformativă severă a Ambasadei Republicii Populare România. Penetrarea informativă a sediului NATO a fost, fără doar și poate, un succes colectiv al Securității române în plin război rece, prin prisma materialelor capturate, care conțineau numeroase detalii despre bazele și amplasamentele forțelor NATO din Europa Occidentală. Pe de altă parte, un caz similar l-a realizat colonelul polonez Ryszard Kulinski la sfârșitul anilor ‘70 în favoarea CIA, trimițând mai mult de 2000 de documente de importanță deosebită în limba rusă despre operațiunile și bazele forțelor Pactului de la Varșovia (n.r. – OTV). Întorcându-ne la filiera românească, putem constata că ea a putut să penetreze personaje marginale din structura logistică a NATO cu acces la documente de primă mână ca urmare a slăbirii DST-ului, contaminat în acea vreme cu agenți dubli care făceau jocul pro-KGB. După cum preciza și fostul șef al acestei structuri, Jean Rochet, anihilarea rețelei Caraman a venit pe filiera CIA după defectarea ofițerului de rang înalt Anatoli Dolnîstin (1962) și a lui Evgheni Runge – fost subdirector al secției Europa Centrală din diviziunea anti-NATO a KGB – în 1967, alertând serviciile secrete franceze de infiltrările sovietice din sistem.
Vânătoarea de fantome
Pe 12 septembrie 1968, Imre Nahit, șeful controlului financiar al NATO, a fost surprins de agenții de securitate în timp ce fotografia cu aparat MINOX documente secrete. Acesta a predat, până în momentul prinderii sale, peste 2000 de microfilme secretarului II al Ambasadei Republicii Populare Române, Mihail Tincu, care fusese omul de legătură. Concomitent cu acțiunea depistării lui Nahit, în Republica Federală Germană (n.r. – RFG) s-au declanșat o serie de dispariții suspecte, astfel că la 8 octombrie 1968, contraamiralul Ludke, directorul diviziei logistice a NATO, a fost găsit mort în mașina sa, în timp ce vicepreședintele Serviciului Federal de Informații (n.r. – BND), generalul Wend Pand, a fost găsit împușcat în cap. Pe de altă parte, Rochet plasează momentul anihilării rețelei Caraman la începutul anului 1969, când oficialitățile CIA i-au chemat la sediul agenției din Virginia pe șefii DST-ului și ai SDECE-ului (n.r. – Serviciul de Informații Externe al Republicii Franceze) pentru a le pune la dispoziție mapa cu informații despre acțiunile diplomaților acoperiți din cadrul Ambasadei R.P. România de la Paris. Elementul central a fost un anume Robert, care fusese funcționar în cadrul NATO, stabilit în Paris, fost om de legătură al lui Caraman în operațiunea de culegere de informații din cadrul organizației nord-atlantice. Acesta fusese recrutat în 1960 la o acțiune culturală a ambasadei noastre și în timp s-a dovedit extrem de eficient, punându-i la dispoziție diplomatului român circa 60 de dosare, dintre care 16 mape cu informații „top secret“.
(Va urma)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
