
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Gardienilor, care se ocupă de examinarea plângerilor legate de alegerile prezidențiale din 12 iunie, din Iran, a admis că numărul voturilor din 50 de districte a fost mai mare decât numărul de potențiali alegători. Candidații învinși au denunțat nereguli în timpul scrutinului, afirmând că în 170 de circumscripții participarea a atins un procent între 95 și 140%. Abbas Ali Kadkhodaie a precizat însă că acest fapt nu a avut o influență importantă asupra rezultatului final, întrucât ansamblul voturilor este de 3 milioane. Kadkhodaie explică situația din cele 50 de districte prin faptul că anumite orașe primesc imigranți sau au profil turistic. Teoretic, fiecare alegător poate vota unde dorește. Totuși, mai mulți inspectori au fost trimiși la fața locului pentru a examina statisticile. Oficialul Kadkhodaie a respins mai multe puncte evocate de candidații perdanți, printre care absența buletinelor de vot sau absența reprezentanților candidaților, dar și plângeri legate de cărțile de identitate ale alegătorilor care nu ar fi fost ștampilate în momentul votului. Potrivit unui studiu realizat de un institut britanic, rezultatele oficiale ale scrutinului prezidențial din Iran indică o tendință în favoarea lui Ahmadinejad, opusă scrutinelor precedente. Acesta nu ar fi obținut o victorie clară decât cu schimbarea radicală a comportamentului populației rurale și al reformiștilor. Deși în anii precedenți, conservatorii și Ahmadinejad erau foarte nepopulari în zonele rurale, în acest an au fost înregistrate scoruri mari în aceste regiuni, cu circa 13 milioane de voturi în plus în 2009 față de totalul voturilor conservatoare din 2005. Pentru a realiza aceste scoruri, președintele reales ar fi trebuit să primească voturile tuturor noilor electori, ale tuturor alegătorilor centriști și 44% din voturile alegătorilor reformiști. După anunțarea câștigării unui mandat de către Ahmadinejad a izbucnit o adevărată revoluție la Teheran. În urma protestelor de sâmbătă din piața Azadi, 457 de persoane au fost arestate.
După ce lucrurile se mai liniștiseră, peste 1.000 de persoane se adunaseră ieri în piața Hatf-e-Tir din centrul Teheranului, în urma unui apel de participare postat pe Twitter. Gardienii Revoluției i-au amenințat însă pe protestatari că se vor confrunta cu o ripostă din partea lor, pentru a pune capăt revoltelor. Pe de altă parte, asociații ale studenților iranieni au anunțat un manifest astăzi, în fața ambasadei Marii Britanii din Teheran, pentru a protesta față de „ingerința“ Londrei în afacerile interne iraniene. Poliția a anunțat că este pregătită să intervină și a cerut cetățenilor să îi denunțe pe participanții la manifestații, punåndu-le la dispoziție numere speciale de telefon.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















