Ieri a intrat in vigoare, in Marea Britanie, controversatul pachet de legi antiteroriste, care condamna -glorificarea- terorismului si extinde durata mandatului de arestare preventiva de la 14 la 28 de zile.
Camera Comunelor a respins de cinci ori proiectul de lege, pana cand l-a aprobat, si nici acum nu multumeste pe toata lumea. Premierul Tony Blair a subliniat, dupa acceptare, ca masura va permite politiei sa-i aresteze pe cei care poarta pancarte care sustin activitatile teroriste, asa cum s-a intamplat in timpul crizei caricaturilor profetului Mahomed (foto). De altfel, prima respingere in Camera Comunelor a fost si prima infrangere suferita de Blair in legislativ, cu unul dintre proiectele de lupta impotriva terorismului. 17 laburisti au votat atunci impotriva legislatiei, alaturandu-se conservatorilor si liberal-democratilor din opozitie.
Organizatiile de aparare a libertatilor civile au protestat in fata Legilor antiteroriste, afirmand ca limiteaza dreptul la exprimare si nu respecta libertatea cuvantului. Curtea Suprema din Londra tocmai a stabilit aceasta legislatie, adoptata anul trecut, care este -incompatibila- cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Hotararea a fost luata dupa ce un suspect de terorism a depus o plangere pentru ca autoritatile i-au suspendat pasaportul dupa ce un -mandat de control- a fost emis pe numele sau. Aceasta presupune masuri mai stricte de supraveghere, care merg pana la impunerea arestului permanent la domiciliu sau interdictia de a comunica, sub orice forma, cu exteriorul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















