
Noul președinte american, Barack Obama, a semnat ieri un decret în care ordona închiderea centrului de la Guantanamo, așa cum a promis în campania electorală. La numai două zile după ce a depus jurământul, Obama a vrut să-și onoreze promisiunea și a început procedura de a desființa simbolul torturii, practicată de administrația Bush. Uniunea Libertăților Civile Americane a publicat pe Internet decretul prezidențial conform căruia toate procesele se suspendă, iar închisoarea se închide. Până în prezent, doar trei deținuți au fost judecați în cadrul sistemului judiciar, toți fiind acuzați de acțiuni teroriste. Guantanamo a adăpostit până acum nu mai puțin de 800 de deținuți, doar 20 fiind acuzați de crime de război. Mulți dintre ei sunt suspectați că fac parte sau că susțin gruparea teroristă al-Qaida, iar circa 50 dintre ei au fost achitați de acuzații, lovindu-se de imposibilitatea de a fi trimiși în țările de origine, unde ar risca să fie torturați. Un alt dosar important în care Obama vrea să facă ordine se referă la retragerea trupelor americane din Irak în termen de 16 luni. Măsurile aplicate de Bush sunt rând pe rând schimbate sau desființate de administrația Obama. Printre acțiunile noului președinte american din primele zile de mandat se numără și decizia înghețării salariilor colaboratorilor săi de rang înalt, semnând decrete prezidențiale pentru anularea câștigurilor de 100.000 de dolari pe an ale acestora. El a ordonat, de asemenea, ca niciun membru al administrației sale să nu accepte cadouri de la firmele de lobby, care acționează în numele grupurilor de interese. Deasupra tuturor problemelor, principala prioritate a lui Obama este criza economică, pentru care s-a întrunit cu ai săi consilieri economici, în vederea unui plan de relansare economică, care ar putea costa 825 de miliarde de dolari, constând în deducții fiscale sau lucrări publice. Ziua de ieri a fost, după cum se vede, o zi plină pentru Barack Obama, care, pe lângă acțiunile importante enumerate mai sus, a hotărât să depună încă o dată jurământul, de data aceasta în cadru restrâns, din cauza unei mici erori care s-a strecurat marți și care ar fi putut sădi îndoială.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















