Home În Lume Papa Francisc: „Teoria evoluției și Big Bang-ul nu sunt incompatibile cu existența...

Papa Francisc: „Teoria evoluției și Big Bang-ul nu sunt incompatibile cu existența unui Creator”

DISTRIBUIŢI

Teoria evoluției și teoria Big Bang-ului sunt corecte, iar Dumnezeu nu este un „magician cu o baghetă magică”, a declarat papa Francisc în timpul unui discurs ținut la Academia Pontificală de Științe, informează marți The Independent.

Comentariile Înaltului Pontif pun astfel capăt unor „pseudo-teorii”, precum creaționismul și teoria „designului inteligent”, susținute, potrivit unor voci, de precedesorul său, Benedict al XVI-lea.

Francisc a explicat că teoria evoluției și Big Bang-ul nu sunt incompatibile cu existența unui Creator, ci, dimpotrivă, „cer „existența Lui”.

„Când citim despre creație în ‘Geneză’, riscăm să ni-l imaginăm pe Dumnezeu ca „pe un magician cu o baghetă magică, capabil să facă totul. Dar lucrurile nu stau așa”, a subliniat Papa. „El a creat oamenii și i-a lăsat să se dezvolte, conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca toți să ajungă la desăvârșire”, a completat Înaltul Pontif.

Potrivit Papei, „Big Bang-ul, pe care azi îl considerăm că stă la originea lumii, nu contrazice intervenția creatorului divin, ci, mai degrabă, o cere. Evoluția în cadrul naturii nu este incompatibilă cu noțiunea de creație, deoarece evoluția are nevoie de crearea unor ființe care să evolueze”, a explicat Francisc.

Comentariile Papei au fost făcute luni la Academia Pontificală de Științe, cu ocazia dezvelirii unui bust de bronz, dedicat papei emerit Benedict al XVI-lea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.