Home În Lume Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Program

Noul executiv slovac, condus de premierul Robert Fico, lider al unui partid de stanga si aliat cu extrema dreapta si nationalistii, si-a prezentat, ieri, programul economic, care are ca principal scop pregatirea aderarii tarii la zona euro. Programul, care urmeaza sa fie supus aprobarii parlamentului, se bazeaza pe ideea transformarii Slovaciei, membra a Uniunii Europene incepand din 2004, intr-un stat social, dar si pe indeplinirea criteriilor care vor pemite adoptarea monedei unice europene incepand cu 1 ianuarie 2009.

Rapire

Mai multi barbati inarmati, purtand uniforme ale fortelor irakiene de securitate au rapit, ieri, 25 de persoane dintr-un birou situat in centrul Bagdadului, a informat politia locala. Rapitorii au sosit la bordul a 15 vehicule de teren si au rapit angajatii si clientii aflati in incinta unor birouri din cartierul Arasat. Potrivit unor martori, birourile apartineau Camerei de comert irakiano-americane si operatorului de telefonie mobila al-Rawi.

Carte

Fostul ambasador afgan in Pakistan, Abdul Salam Zaeef, reprezentant al regimului taliban, a scris o carte despre experientele sale in baza militara americana de la Guantanamo, la mai putin de un an de la eliberarea sa din detentie. Zaeef a afirmat ca a dorit sa descrie, in aceasta carte, umilintele pe care le-a indurat la Guantanamo, in speranta ca va reusi sa sporeasca presiunile internationale exercitate asupra Statelor Unite, in vederea inchiderii acestui centru de detentie.

Lege

Presedintele si premierul polonez sunt pentru modificarea legii lustratiei, iar senatorii din comisia pentru drepturile omului si respectarea legalitatii sunt in plin proces de elaborare a catorva zeci de modificari. -Daca nu se va reusi modificarea legii in Senat, atunci ma voi gandi la veto- – a declarat, vineri, Lech Kaczyski intr-un interviu. Presedintele polonez are in vedere in primul rand deschiderea -dosarelor- impreuna cu informatii din viata privata.

Teritoriu

Serbia va considera in continuare Kosovo drept parte a teritoriului sau si va respinge solutia declararii independentei provinciei, a declarat premierul sarb, Voislav Kostunita. -Politica Serbiei va fi de a declara Kosovo drept parte a Serbiei. Aceasta nu este retorica goala, ci o formula legala din punct de vedere constitutional-, a spus el. O astfel de solutie va crea o divizare similara celei din Cipru, in cazul in care etnicii albanezi din Kosovo vor insista in continuare asupra declararii independentei.

Asociatie

Reprezentanti din 14 orase din Bulgaria au anuntat duminica instituirea unei asociatii nationale – -Uniunea pentru Alegeri Corecte si Drepturile Cetatenilor- -, o organizatie neguvernamentala care nu accepta ca membri politicieni si are drept scop sa asigure ca drepturile cetatenilor nu vor fi incalcate in timpul alegerilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.