Președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, l-a vizitat, joi, la Beijing, pe omologul său chinez Xi Jinpingde, în timp ce în țara sa de două săptămâni nu încetează protestele pro-europene în urma suspendării negocierilor privind Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, relatează AFP.
China și Ucraina lucrează împreună pentru un "viitor radios", a declarat Viktor Ianukovici, apreciat de liderul de la Beijing drept "prietenul fidel al poporului chinez". ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Miercuri, președintele ucrainean a vizitat Armata de Teracotă care veghează mormântul primului împărat chinez Qin Shi Huang, în ciuda protestelor antiguvernamentale care au loc în momentul de față în Ucraina.
Viktor Ianukovici a declarat că țara sa vrea să stabilească relații economice mai strânse cu China, a doua economie mondială din lume, în timp ce Ucraina, țară în care infrastructura datează din perioada sovietică, traversează acum o recesiune și trece printr-o gravă criză financiară.
Manifestații fără precedent de la "revoluția portocalie" din 2004 au fost declanșate de schimbarea poziției Kievului, care a refuzat, sub presiunea Moscovei, să semneze în ultimul moment un acord de asociere cu UE pregătit de trei ani, și care s-a orientat spre Rusia. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Amenințările și presiunile economice exercitate pentru îndepărtarea Ucrainei de Uniunea Europeană sunt "inacceptabile", a declarat joi, la Kiev, șeful diplomației germane, Guido Westerwelle.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















