Home În Lume Putin, decis sa pacifice Orientul Mijlociu

Putin, decis sa pacifice Orientul Mijlociu

DISTRIBUIŢI

La incheierea vizitei sale in Egipt si inainte de a pleca spre Israel, presedintele Vladimir Putin a propus organizarea in toamna, la Moscova, a unei conferinte internationale pentru pace in Orientul Mijlociu. In opinia liderului de la Kremlin, exista premise favorabile pentru scoaterea din impas a procesului de normalizare a situatiei din regiune.

-Propunem organizarea unei conferinte internationale de pace pentru Orientul Mijlociu, cu participarea cvartetului si cu toate partile interesate de negocieri-, a spus seful statului rus, la intrevederea comuna de presa cu omologul sau egiptean, Hosni Mubarak. Potrivit presei occidentale, cei doi au purtat lungi convorbiri intre patru ochi. Prima runda de discutii s-a consumat marti seara, imediat dupa sosirea lui Putin la Cairo, ele fiind continuate ieri dimineata, initial in formula restransa si ulterior in plenul celor doua delegatii.

Indemn egiptean

Profitand de faptul ca Putin a plecat in Israel, presedintele egiptean nu a scapat ocazia de a lansa un apel autoritatilor de la Ierusalim, indemnandu-le sa aiba mai multa incredere in liderul palestinian, Mahmud Abbas. Din pacate, cita agentia RIA Novosti cuvintele lui Mubarak, -Israelul nu-si indeplineste intelegerile convenite in privinta reglementarii dialogului cu noua conducere palestiniana-. In loc de raspuns, presedintele rus a promis sa -examineze nivelul de reprezentare si sa sugereze proiectul unei ordini de zi pentru preconizata consfatuire internationala de la Moscova-.

Armele sunt de vina

Este de asteptat ca ideea conferintei internationale sa fie reluata de Putin si in Israel, unde el a sosit aseara, fiind vorba de prima vizita intreprinsa de un lider rus in statul evreu. Putin va ramane aici trei zile, scopul declarat al deplasarii fiind ameliorarea relatiilor dintre cele doua tari, desi vizita survine intr-un moment nu tocmai fericit al dialogului dintre Moscova si Ierusalim. Iar marul discordiei il constituie negocierile purtate de Rusia privind vanzarea de rachete antiaeriene, de tip Strelet, Siriei. Recent, un responsabil israelian a afirmat ca statul evreu va continua sa exercite presiuni asupra Kremlinului, pentru a obtine o revizuire a deciziei, calificata drept deosebit de periculoasa pentru Israel. Ministrul rus al apararii, Serghei Ivanov, a afirmat zilele trecute ca nu are intentia sa cedeze.

-Clipe de maxima dificultate-

Un alt moment de tensiune il constituie cooperarea nucleara dintre Moscova si Teheran, un dusman jurat al Israelului, potrivit comentariilor agentiilor internationale de presa, cresterea antisemitismului in Rusia, precum si dosarele miliardarilor rusi dati in urmarire in cadrul anchetei privind compania petroliera Iukos. -Vor fi cu siguranta cateva clipe de maxima dificultate-, estima, ieri, Aleksandr Sumilin, specialist in Orientul Mijlociu al Institutului SUA – Canada, de la Moscova. URSS a sustinut Israelul la momentul crearii lui ca stat, in 1948, dar ulterior si-a modificat pozitia, acordand sprijin militar si politic tarilor arabe. Relatiile diplomatice au fost intrerupte in 1967, inainte de a fi restabilite in 1991.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.