
Radovan Karadzici se va apăra singur în fața tribunalului de la Haga și este convins că va fi achitat de acuzațiile de genocid, potrivit unui suspect și asociat al acestuia, citat de Reuters.
Karadzici este unul dintre cei trei criminali de război căutați de TPI, arestarea lor fiind o condiție importantă pentru deblocarea acordului Serbiei cu Uniunea Europeană. Karadzici este, în prezent, într-o închisoare din Belgrad, așteptând extrădarea, care ar putea surveni spre sfârșitul acestei săptămâni.
Avocatul lui Karadzici în Serbia, Svetozar Vujacici, a declarat că clientul său este într-o stare fizică și psihică bună. Acesta, însă, nu a vorbit cu anchetatorii, "apărându-se prin dreptul de a nu face nicio declarație".
"În Serbia va avea o echipă de juriști, dar se va apăra singur (fără avocat) în timpul procesului de la Haga", fiind convins că "va câștiga cu ajutorul lui Dumnezeu", a declarat Vujacici.
Look nou
Fostul lider al sârbilor bosniaci a trăit sub un nume fals mai mulți ani și a activat ca terapeut în medicină alternativă, deghizându-se cu ochelari masivi și purtând barba și părul lung.
"A cerut să fie tuns și bărbierit", a declarat Vujacici. "Astăzi, mă aștept să îl văd cu părul scurt și fără barbă".
Vujacici a declarat că va ataca în apel decizia de extrădare a lui Karadzici, vineri, când va expira termenul legal, pentru a permite familiei să petreacă mai mult timp cu acesta, dacă i se va permite să părăsească Bosnia.
Soția lui Karadzici, împreună cu cei doi copii, au primit interdicția de a părăsi Bosnia, în încercarea de a anihila rețelele de sprijinire a acestuia.
Majoritatea sârbilor consideră tribunalul de la Haga ca fiind pornit împotriva națiunii lor și având o agendă în a le atribui acestora întreaga vină pentru acest conflict.
"El intenționa să se predea în ianuarie 2009, pentru că atunci tribunalul de la Haga ar trebui să suspende deschiderea de noi procese", a declarat fratele său, Luka Karadzici. "Ar fi mai cinstit dacă ar fi putut fi judecat în Serbia, în prezența unui judecător internațional", a precizat el.
Pe teritoriul Serbiei, reacția a fost reticentă. Miniștrii au rămas rezervați, temându-se de răzbunarea naționaliștilor extremiști care îi consideră pe Karadzici și Mladici eroi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















